Medicină, farmacologie și examinări/tratamente

Corpul uman este structurat pe niveluri: celulă → țesut → organ → sistem. Adunarea celulelor cu aceeași funcție formează un țesut, iar combinația de țesuturi formează un organ. Enunțul potrivit căruia din organe s-ar forma celule, sau că un organ s-ar descompune în țesut, inversează direcția și este greșit. Sistemul este unitatea în care mai multe organe colaborează, precum sistemul circulator, și nu este o structură din interiorul celulei.

Insulina este secretată de insulele Langerhans din pancreas și are rolul de a scădea glicemia; insuficiența secreției sau a acțiunii sale este esența diabetului zaharat. Ficatul se ocupă de depozitarea și metabolismul glucozei, dar nu secretă insulină. Glanda tiroidă secretă hormoni tiroidieni, iar glanda suprarenală hormoni corticosuprarenali/medulosuprarenali.

Infarctul miocardic este boala în care artera coronară, ce irigă miocardul, se obstruează, iar miocardul din aval se necrozează. Angina pectorală apare când artera coronară se îngustează, producând o ischemie trecătoare, fără a ajunge la necroză, ceea ce o deosebește de infarctul miocardic. Tratamentul aritmiilor se face cu stimulator cardiac sau ablație, iar mamografia este o examinare radiologică a sânului. Hipertensiunea arterială înseamnă presiune sanguină ridicată.

Principala cauză a BPOC este fumatul îndelungat, nu infecția bacteriană, ceea ce face acest enunț greșit. Inhalarea prelungită a substanțelor nocive din fumul de tutun etc. afectează căile respiratorii și plămânii, îngreunând expirația. Faptul că schimbul de gaze are loc în alveolele pulmonare, că astmul bronșic presupune crize repetate de îngustare a căilor respiratorii, iar aparatul respirator este alcătuit din trahee, bronhii și alveole pulmonare, sunt toate corecte.

Helicobacter pylori este o bacterie care trăiește în stomac, cunoscută pentru asocierea sa cu apariția ulcerului gastroduodenal și a cancerului gastric, pentru care se practică tratamentul de eradicare. Nu este un virus, iar situsul de infecție nu este nici alveola pulmonară, nici intestinul gros. Transportul oxigenului este rolul globulelor roșii. Colita ulcerativă este o boală inflamatorie intestinală de cauză necunoscută, iar Helicobacter pylori nu este stabilit cu certitudine drept cauza acesteia.

Diabetul de tip 2 este strâns legat de stilul de viață — supraalimentare, sedentarism — și de predispoziția constituțională, reprezentând marea majoritate a pacienților cu diabet din Japonia. Tipul 1 este cel în care celulele care secretă insulina sunt distruse, iar secreția este aproape complet pierdută; nu apare doar din cauza stilului de viață, iar numărul pacienților este mult mai mic decât la tipul 2. Diabetul zaharat este o boală în care glicemia crește cronic.

Rolul trombocitelor este hemostaza, iar afirmația că ar transporta oxigenul este greșită. Transportul oxigenului este funcția globulelor roșii, care conțin hemoglobină. Globulele albe și limfocitele sunt implicate în apărarea organismului împotriva agenților patogeni. Componenta lichidă a sângelui este plasma, iar serul este plasma din care s-au eliminat componentele implicate în coagulare.

Sistemul nervos autonom se clasifică, împreună cu cel somatic, în sistemul nervos periferic, deci afirmația că ar fi sistem nervos central este greșită. Sistemul nervos central este alcătuit din creierul mare (lobul frontal, temporal, parietal etc.), trunchiul cerebral, cerebel și măduva spinării. Bolile cerebrovasculare și tumorile cerebrale sunt boli reprezentative ale sistemului nervos central, în diagnosticarea cărora se folosesc CT sau angiografia RM.

Boala iatrogenă este vătămarea produsă în urma unui act medical, precum o analiză sau un tratament, fiind clasificată drept cauză externă, ca factor din exteriorul corpului, ceea ce face greșită încadrarea sa la cauze interne. Cauzele interne includ predispoziția personală și congenitală — factori proprii organismului. Cauzele externe includ cauzele nutriționale, chimice, fizice, agenții patogeni și boala iatrogenă.

Particularitatea tumorii maligne este că proliferează autonom, invadând țesuturile din jur sau metastazând, prin vase sangvine sau limfatice, în organe îndepărtate. Tumora benignă se dezvoltă prin creștere expansivă și, de regulă, nu metastazează. Afirmația că tumora malignă ar dispărea de la sine este greșită. Din punctul de vedere al clasificării leziunilor, tumora (neoplasmul) este o categorie distinctă de inflamație.

ADME reprezintă inițialele proceselor de Absorbție (Absorption), Distribuție (Distribution), Metabolism (Metabolism) și Excreție (Excretion) și descrie parcursul unui medicament — pătrunderea în organism, transportarea în întregul corp, transformarea sa, în principal la nivelul ficatului, și eliminarea din organism, în principal prin rinichi. Niciuna dintre celelalte variante nu reprezintă componența corectă a ADME.

Metabolismul medicamentului se realizează în principal prin grupul de enzime hepatice de metabolizare a medicamentelor, deci afirmația care indică rinichiul este greșită. Rinichiul se ocupă în principal de excreția prin urină. Faptul că bariera hematoencefalică limitează trecerea medicamentului către creier și că fracțiunea nelegată de proteine (liberă) exercită efectul terapeutic sunt ambele corecte.

Medicamentele fără prescripție sunt clasificate, în ordinea descrescătoare a riscului, în clasa întâi, a doua și a treia, iar clasa întâi, cu risc deosebit de ridicat, nu poate fi vândută decât de un farmacist. Cel mai ridicat risc nu îl prezintă clasa a treia, ci clasa întâi. Diferența față de medicamentele eliberate pe bază de prescripție este că cele OTC pot fi achiziționate fără prescripție. Clasele a doua și a treia pot fi vândute de farmacist sau de un vânzător înregistrat.

Medicamentul generic (medicament generic) este medicamentul fabricat și comercializat cu aceeași substanță activă și aceleași efecte terapeutice ca medicamentul original, după expirarea brevetului acestuia. Substanța activă este identică cu cea a produsului original, iar fabricarea liberă în perioada de protecție prin brevet nu este posibilă. Poate fi folosit și în tratamentul acoperit de asigurare, utilizarea lui fiind promovată din perspectiva raționalizării cheltuielilor medicale.

Termenul de valabilitate al prescripției este, în lipsa unei mențiuni speciale, de 4 zile de la data eliberării, inclusiv (conform observațiilor formularului de prescripție). Este intervalul orientativ în care pacientul trebuie să se prezinte la farmacie, iar o prescripție depusă după acest termen nu mai poate fi onorată. 2, 14 și 30 de zile sunt toate greșite.

Conform Legii privind controlul stupefiantelor și substanțelor psihotrope, în scop terapeutic, doar medicii autorizați de guvernatorul prefecturii ca prescriptori de stupefiante pot administra sau prescrie stupefiante. Simpla licență de medic nu este suficientă pentru prescrierea stupefiantelor, fiind necesară o autorizație distinctă. Stupefiantele nu sunt medicamente fără prescripție și sunt manipulate sub o gestiune strictă. Nu există un sistem prin care prescrierea să se facă doar cu acordul scris al pacientului.

NANDA este sistemul de clasificare a diagnosticului de îngrijire. NIC este clasificarea intervențiilor de îngrijire, iar NOC clasificarea rezultatelor îngrijirii; cele trei sunt folosite împreună pentru standardizarea procesului de îngrijire. ICD-10 este clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite și nu este un sistem de clasificare a diagnosticului de îngrijire.

Necesarul de îngrijire (gravitatea, necesarul de îngrijire medicală/de îngrijire) este un indicator care evaluează cât de mult efort de îngrijire și cât de multe proceduri medicale necesită pacienții internați, fiind folosit la evaluarea criteriilor instituționale pentru taxa de bază de internare etc. Nu măsoară suprafața secției, performanța individuală a asistentelor medicale sau timpul de așteptare la ambulatoriu.

Analiza biochimică este o analiză de probă, care analizează o probă precum sângele. Electrocardiograma, electroencefalograma și spirometria se încadrează în analizele funcționale fiziologice, care măsoară direct corpul pacientului. Distincția dintre analizele de probă și cele funcțional-fiziologice este o noțiune de bază pentru înțelegerea departamentului de analize clinice și a interconectării sistemelor.

HbA1c reprezintă proporția de hemoglobină din globulele roșii legată de glucoză și, reflectând durata de viață a globulelor roșii, indică starea medie a glicemiei din ultimele 1-2 luni. Glicemia din momentul recoltării este indicată de analiza glicemiei. Inflamația hepatică se evaluează prin AST, ALT etc., iar funcția de filtrare renală prin creatinină sau eGFR.

Creatinina este un produs de degradare de origine musculară, excretat de rinichi, fiind un indicator al funcției renale, deci combinația cu funcția hepatică este greșită. Când funcția renală scade, creatinina din sânge crește, iar eGFR scade. AST, ALT indică funcția hepatică, CRP inflamația, iar HbA1c metabolismul glucidic — toate acestea fiind combinații corecte.

CRP este o proteină a cărei producție hepatică crește în prezența inflamației, fiind un marker inflamator reprezentativ, care crește în infecții și boli inflamatorii. Media glicemiei este reflectată de HbA1c, determinarea grupei sanguine se face prin analiza ABO/RhD, iar markerul tumoral pentru prostată este PSA — niciuna dintre acestea nu descrie CRP.

Intervalul de referință este stabilit astfel încât să includă aproximativ 95% din centrul distribuției valorilor măsurate la persoane sănătoase. Prin urmare, chiar și la persoane sănătoase, aproximativ 5% ies din interval, iar o abatere de la interval nu înseamnă neapărat prezența unei boli. De asemenea, intervalul de referință poate varia în funcție de metoda de măsurare sau de populația vizată, așa că afirmația privind o valoare comună la nivel mondial este de asemenea greșită.

Testul de compatibilitate încrucișată este analiza prin care, înainte de transfuzie, sângele donatorului și cel al primitorului sunt puse în contact în eprubetă, pentru a verifica dacă nu apare o reacție dăunătoare la transfuzie. Este folosit, alături de testarea grupei sanguine ABO/RhD și de testul de anticorpi neregulați, pentru asigurarea siguranței transfuziei. Evaluarea glicemiei, screeningul tumoral și măsurarea funcției pulmonare sunt fiecare rolul unei alte analize.

În electrocardiogramă, complexul QRS reprezintă excitația (depolarizarea) ventriculilor. Unda P reprezintă excitația atriilor, iar unda T reprezintă recuperarea (repolarizarea) ventriculilor, astfel încât enunțurile care le inversează sunt greșite. Electrocardiograma este o analiză funcțională fiziologică ce înregistrează activitatea electrică a inimii de la suprafața corpului și are un principiu diferit de examinarea ecografică, ce imaginizează reflexia ultrasunetelor.

Spirometria este o analiză funcțională fiziologică ce măsoară volumul și viteza aerului expirat și inspirat, obținându-se capacitatea vitală, volumul expirator forțat și raportul volumului expirator forțat; scăderea acestui raport sugerează o tulburare ventilatorie obstructivă, precum BPOC. Înregistrarea activității electrice a inimii este electrocardiograma, observarea la microscop a țesutului este examenul histopatologic, iar analiza cu medicament radioactiv este examenul de medicină nucleară.

Examenul histopatologic este o analiză care observă la microscop celulele sau țesuturile prelevate de la pacient și nu se încadrează în analizele funcționale fiziologice, care măsoară direct corpul, precum electrocardiograma, astfel încât acest enunț este greșit. Este corect că examenul citologic folosește colorarea, de exemplu prin metoda Papanicolau, că examenul histologic realizează un preparat pe care îl diagnostichează prin observație la microscop și că autopsia patologică se efectuează după deces pentru a lămuri starea bolii.

Valoarea predictivă pozitivă este „proporția celor cu boală, dintre cei pozitivi”. Numărul pozitivilor este 45+15=60, dintre care 45 au boală, deci 45÷60=75%. 90% corespunde sensibilității (45/50) și specificității (135/150) ale acestei analize, valori diferite de valoarea predictivă. 30% și 25% sunt erori rezultate din confundarea calculelor.

Examinarea RMN nu produce iradiere, întrucât folosește un câmp magnetic intens și unde electromagnetice. Examinarea CT cu raze X și radiografia simplă sunt analize care iradiază cu raze X, iar examenul de medicină nucleară implică administrarea unui medicament radioactiv, ambele presupunând, așadar, iradiere. Prezența sau absența iradierii este o cunoștință de bază relevantă pentru alegerea analizei și explicarea acesteia.

RMN obține imagini folosind un câmp magnetic intens și unde electromagnetice, astfel încât la purtătorii de metale interne, precum stimulatorul cardiac, poate fi contraindicat sau necesită prudență. Raze X sunt folosite de CT sau radiografia simplă, iar medicamentul radioactiv de examenul de medicină nucleară. RMN produce un zgomot puternic la achiziție, iar pacientul stă mult timp într-un aparat îngust, astfel încât la pacienții cu claustrofobie este mai degrabă necesară prudență.

Examenul de medicină nucleară administrează un medicament radioactiv ce conține un izotop radioactiv (RI) și, folosind o gama-cameră etc., fotografiază distribuția sa în organism, pentru a evalua funcția și metabolismul unui organ; include scintigrafia osoasă, PET și SPECT. Reflexia ultrasunetelor este folosită de examinarea ecografică, câmpul magnetic de RMN, iar observarea directă cu o cameră este endoscopia.

Examinarea ecografică este analiza care imaginizează reflexia ultrasunetelor emise de la suprafața corpului; nu produce iradiere, permite observarea în timp real a organelor în mișcare și poate fi repetată cu ușurință. Deoarece ultrasunetele se reflectă și se atenuează la nivelul osului sau al aerului, nu este potrivită pentru observarea interiorului osului. Câmpul magnetic intens este necesar la examinarea RMN.

Tratamentul care urmărește vindecarea prin eliminarea cauzei bolii este tratamentul curativ (radical), în timp ce tratamentul paliativ urmărește ameliorarea simptomelor sau încetinirea evoluției, mai degrabă decât vindecarea, astfel încât acest enunț este greșit. Este corect că tratamentul neinvaziv are un impact relativ mic asupra organismului, că tratamentul chirurgical include operația, iar cel medical (internist) include farmacoterapia.

TDM măsoară concentrația sanguină a unui medicament pentru a stabili doza și intervalul de administrare astfel încât aceasta să rămână în intervalul eficace, fără a depăși intervalul toxic, fiind aplicată în special medicamentelor la care aceste două intervale sunt apropiate. Verificarea dinaintea unei operații este procedura „time-out”, iar planul de administrare al medicamentelor citostatice se numește regim (schemă terapeutică). Verificarea conținutului prescripției este o activitate din timpul dispensării, nu TDM.

Brahiterapia (inclusiv iradierea intracavitară) este metoda prin care o sursă radioactivă este implantată în apropierea leziunii, pentru a irada. Iradierea externă (teleterapia) este metoda prin care iradierea se face din exteriorul corpului, astfel încât enunțul care inversează descrierea este greșit. Conținutul iradierii se consemnează într-un registru al iradierilor. Radioterapia cu particule, care folosește fascicule de protoni sau ioni grei, este efectiv practicată.