Întrebuințările cuvintelor

În exemplu, かける se poate înlocui cu つるす (tsurusu, „a suspenda”): 肩にかばんをつるす, a-și atârna geanta pe umăr, păstrează același înțeles, deci acesta este același sens. みそ汁に七味をかける înseamnă a presăra amestec de șapte mirodenii peste supa de miso; 準備に三日をかける înseamnă a dedica trei zile pregătirilor; 友人に電話をかける înseamnă a-i da telefon unui prieten. În aceste trei cazuri, înlocuirea cu つるす strică propoziția.

În exemplu, かける se poate înlocui cu 費やす (tsuiyasu, „a cheltui, a dedica”): a dedica o jumătate de an experimentului merge la fel, deci acesta este același sens. Prosopul se „atârnă” pe umăr, sosul de soia se „toarnă” peste tofu, iar telefonul înseamnă „a încerca o convorbire” — niciunul nu se poate înlocui cu „a dedica timp”.

În exemplu, とる se poate înlocui cu 取り除く (torinozoku, „a îndepărta”): a îndepărta praful de pe birou merge la fel. A lua cartea de pe raft înseamnă „a lua în mână”, permisul de conducere se „obține”, iar legătura cu cineva se „ține” — niciunul nu are sensul de a îndepărta.

În exemplu, とる se poate înlocui cu 手に入れる (te ni ireru, „a obține”): a obține autorizația de funcționare merge la fel. A lua farfuria de pe raft înseamnă „a lua în mână”, gunoiul se „îndepărtează”, iar 年をとる înseamnă „a înainta în vârstă” — toate sunt alte întrebuințări.

În exemplu, あたる are sensul de „a ajunge lumina”, apropiat de „a bate soarele”. Soarele dimineții care ajunge la fereastra dinspre sud este același sens. Prognoza meteo „se adeverește”, unchiul „îi corespunde ca grad de rudenie”, iar rezolvarea unei probleme grele „se ia în sarcină” — niciunul nu vorbește despre lumină.

În exemplu, あたる se poate înlocui cu 相当する (sōtō suru, „a corespunde”): mâine corespunde zilei de naștere a tatălui merge la fel. Mingea aruncată „nimerește” ținta, pronosticul „se adeverește”, soarele de apus „ajunge” pe perete — niciunul nu are sensul de a corespunde.

În exemplu, 立つ se poate înlocui cu 出発する (shuppatsu suru, „a pleca”): a pleca mâine spre postul unde ești trimis merge la fel. 席を立つ înseamnă „a se ridica și a părăsi locul”, zvonul „se naște și se răspândește”, iar 役に立つ înseamnă „a fi de folos” — niciunul nu are sensul de plecare.

În exemplu, みる este un verb auxiliar care, lipit de verbul dinainte, adaugă sensul „de probă”: a citi mai întâi, de probă, instrucțiunile merge la fel. Priveliștea se privește cu ochii, pacientul se consultă, iar de copil se are grijă — niciunul nu este verb auxiliar.

În exemplu, あげる se poate înlocui cu „a arăta, a înșira”: a arăta trei motive de împotrivire merge la fel. Mâna se „ridică în sus”, cartea „se dăruiește” fratelui mai mic, iar rezultatele „se dobândesc” — niciunul nu are sensul de a înșira.

În exemplu, つく se poate înlocui cu 付着する (fuchaku suru, „a se lipi”): culorile de pictură care se lipesc de palmă sunt același sens. Lumina „se aprinde”, la gară „se ajunge”, iar minciuna „se rostește” — niciunul nu are sensul de a se lipi.

În exemplu, ひく se poate înlocui cu 差し引く (sashihiku, „a scădea, a reține”): a scădea comisionul din preț merge la fel. Frânghia „se trage” cu putere, răceala „se ia”, iar privirile „se atrag” — niciunul nu are sensul de a micșora o cantitate.

În exemplu, 口 se poate înlocui cu „loc unde te angajezi”: a găsi în sfârșit un loc bun de angajare merge la fel. 口を開ける este organul trupului, 口が堅い înseamnă „vorbă, fel de a vorbi” (a ști să ții un secret), iar gura sticlei este „deschizătura” — niciunul nu are sensul de loc de muncă.

În exemplu, で se poate înlocui cu において (ni oite, „în, la”) și arată locul: a exersa în sala de sport merge la fel. La tren, で înseamnă „cu ajutorul” (mijloc), la ploaia torențială „din cauza” (cauză), la lemn „din materialul” (material) — niciunul nu arată locul.

În exemplu, で se poate înlocui cu を使って (o tsukatte, „folosind”) și arată mijlocul: a scrie litere folosind pensula merge la fel. La sala de clasă arată locul, la boală cauza, la lapte materialul. Laptele nu este o unealtă, ci devine el însuși brânza, deci nu este mijloc.

În exemplu, で se poate înlocui cu のために (no tame ni, „din cauza”) și arată cauza: a greși calculul din cauza neatenției merge la fel. În fața gării arată locul, la bicicletă mijlocul, la făină materialul — niciunul nu arată cauza.

În exemplu, で se poate înlocui cu を材料として (o zairyō to shite, „având drept material”) și arată materialul: a face o farfurie având drept material argila merge la fel. În curtea școlii arată locul, la stilou mijlocul, la răceală cauza. Stiloul rămâne stilou și după ce ai scris, deci nu este material.

În exemplu, に arată momentul și se leagă de un cuvânt care exprimă timpul, ora șapte. Duminica este tot un cuvânt de timp, deci este același fel. La sala de clasă arată locul existenței, la gară punctul de sosire, la fratele mai mic destinatarul acțiunii — niciunul nu arată timpul.

În exemplu, に se leagă de verbul de atingere a țintei „a ajunge” și arată punctul de sosire. 届く (todoku, „a sosi, a fi livrat”) este tot un verb de atingere a țintei, deci este același fel. Ora trei arată timpul, grădina locul existenței, mama destinatarul acțiunii.

În exemplu, に se leagă de verbul transformării なる (naru, „a deveni”) și arată rezultatul schimbării. A deveni medic este la fel. Ora șase arată timpul, tăblia biroului locul existenței, prietenul persoana cu care se face acțiunea — niciunul nu arată rezultatul unei transformări.

În exemplu, に însoțește forma pasivă かまれる (kamareru, „a fi mușcat”) și arată pe cel care face acțiunea. ほめられる (homerareru, „a fi lăudat”) este tot o formă pasivă, deci este același fel. Ora opt arată timpul, peretele locul unde se află un lucru, gara direcția — niciunul nu arată agentul unui pasiv.

În exemplu, の marchează subiectul unei propoziții determinative și se poate înlocui cu が (ga): se poate spune 兄が書いた手紙, „scrisoarea pe care a scris-o fratele meu”, deci este aceeași întrebuințare. わたしの本 („cartea mea”) și 東京の街 („străzile din Tōkyō”) nu acceptă înlocuirea cu が: sunt determinări ale numelui. 赤いの („cea roșie”) ține locul unui substantiv și se poate înlocui cu もの (mono, „lucru”).

În exemplu, の ține locul unui substantiv și se poate înlocui cu もの (mono, „lucru”): „a-l alege pe cel mai ieftin” merge la fel. 父の車 („mașina tatălui”) și 駅前の店 („magazinul din fața gării”) sunt determinări ale numelui, iar 雨の降る日 se poate spune 雨が降る日 („ziua în care plouă”), deci acolo の marchează subiectul.

În exemplu, と exprimă condiția și se poate reformula cu „dacă apeși”: „dacă vine primăvara, înfloresc florile” merge la fel. La fratele mai mare, と arată partenerul acțiunii („cu fratele”); la carte și caiet, coordonarea („și”); la 行くと („a zis cu glas tare că merge”), citarea vorbelor spuse — niciunul nu exprimă condiția.

În exemplu, から se poate înlocui cu „având drept materie primă”: a face vin având drept materie primă strugurii merge la fel. La Tōkyō, から arată punctul de plecare în spațiu; la ora nouă, punctul de plecare în timp; la frig, motivul (se poate înlocui cu ので, node) — niciunul nu arată materia primă.

Exemplul este întrebuințarea de comparație, căreia i se poate adăuga まるで (marude, „întocmai”): și despre zăpada așternută se poate spune „alb întocmai ca zăpada”, deci este la fel. „Se pare că are febră” primește どうやら (dōyara, „după cât se pare”) și este presupunere; mandarina primește たとえば (tatoeba, „de exemplu”) și este exemplificare; „a ieși devreme ca să ajungă la timp” se poate reformula cu „pentru a” și este scop.

Exemplul este întrebuințarea de presupunere, căreia i se poate adăuga どうやら (dōyara, „după cât se pare”). „Se pare că acasă nu mai e nimeni” este tot o judecată făcută după cele văzute, deci la fel. „Mâini reci ca gheața” primește まるで și este comparație; „a nota ca să nu uite” este scop; „ceva precum morcovul” este exemplificare.

Exemplul este verbul auxiliar al presupunerii, căruia i se poate adăuga どうやら (dōyara, „după cât se pare”). „Se pare că ședința a fost amânată” este tot o presupunere pe baza celor auzite, deci la fel. Celelalte trei sunt sufixul cu sensul „întocmai cum se cuvine”: lipit de un substantiv, arată o însușire — „un adevărat savant”, „o căldură cu adevărat de primăvară”, „un răspuns sincer, de copil”.

Exemplul este sufixul cu sensul „întocmai cum se cuvine unui japonez”. „O căldură cu adevărat de primăvară” înseamnă „o căldură întocmai cum se cuvine primăverii”, deci la fel. Celelalte trei sunt toate verbul auxiliar al presupunerii, care primește どうやら (dōyara) și arată o judecată a vorbitorului.

Exemplul este pasivul, în care cel care face acțiunea este arătat prin に (ni). „A fi admonestat de profesor” are aceeași formă. „Directorul vorbește” se poate spune お話しになる (o-hanashi ni naru), deci este forma de respect; „a-ți veni în minte vremurile de demult” este mișcarea de la sine a sufletului (spontanul); „mâine mă pot trezi devreme” este posibilitatea.

Exemplul este posibilitatea, care se poate reformula cu „a fi în stare să se trezească”: „acest semn kanji îl pot ține minte” merge la fel. „Câinele latră la mine în miez de noapte” este pasiv, cu agentul arătat prin に; „directorul vine” se poate spune おいでになる (o-ide ni naru), deci este respect; „îmi vine în minte ținutul natal” este spontanul.

Exemplul este spontanul: lucrul se petrece de la sine, fără să vrei, iar forma este lipită de un verb al mișcării sufletești, „a-ți aminti”. „A te îngrijora de soarta mamei” este tot o mișcare a sufletului, deci la fel. Pozna făcută de fratele mai mic este pasiv, participarea directorului la ceremonie este respect, „atâta pot mânca” este posibilitate.

În exemplu, subiectul este profesorul, iar forma se poate înlocui cu お読みになる (o-yomi ni naru): este întrebuințarea de respect. „Șeful de departament intră în sală” se poate spune お入りになる (o-hairi ni naru), deci la fel. „A te prinde ploaia” este pasiv, „atâta pot ridica” este posibilitate, „a te îngrijora de tatăl rămas acasă” este spontanul.

Exemplul este relatarea, care se poate reformula cu „am auzit că va fi senin”. „Am auzit că el se mută luna viitoare” este tot o vorbă auzită de la alții, deci la fel. Celelalte trei sunt toate întrebuințarea de aparență: primesc 今にも (ima ni mo, „dintr-o clipă în alta”) sau judecă după înfățișare — „stă să plouă”, „mâncarea pare gustoasă”, „bagajele de pe raft stau să cadă”.

În exemplu, ない este lipit de un verb și se poate spune 行かぬ (ikanu), deci este verbul auxiliar al negației. 決めない („nu hotărăsc încă”) se poate spune 決めぬ (kimenu), deci la fel. 少ない („puțin”) și 危ない („primejdios”) sunt fiecare, în întregime, câte un adjectiv: acolo ない este doar o parte a cuvântului. 冷たくない („nu e rece”) este adjectivul auxiliar lipit de un adjectiv — nu se poate spune 冷たくぬ.

Exemplul este întrebuințarea de scop, care se poate reformula cu „pentru a nu răci”: „a nota pentru a nu uita” merge la fel. „O poveste ca un vis” primește まるで și este comparație, „se pare că are febră” primește どうやら și este presupunere, „ceva precum mandarina” primește たとえば și este exemplificare.