Ceremonii și daruri

Căsătoria este ceva ce speri să se întâmple o singură dată, deci se alege musubi-kiri (結び切り), nodul care nu se desface, sau varianta lui awaji-musubi (あわじ結び). Chō-musubi (蝶結び), numit și hana-musubi (花結び), se poate lega iar și iar, deci se folosește la evenimentele fericite care pot să se repete, iar mizuhiki-ul alb-negru se folosește la înmormântări. Banii pentru o ocazie fericită se pun într-un plic prevăzut cu mizuhiki.

Chō-musubi se poate lega de oricâte ori, deci se folosește la ocaziile fericite care se pot repeta cu bucurie, cum sunt darul pentru naștere sau cel pentru începerea școlii. La nuntă, la însănătoșire și la înmormântare este vorba despre lucruri care e mai bine să nu se repete, așa că se alege musubi-kiri (結び切り).

Noshi (のし) este ornamentul îngust din colțul din dreapta sus al hârtiei de ambalaj sau al plicului-cadou; la origine era carne de abalone uscată și întinsă subțire. Fiindcă înseamnă „se adaugă un aliment proaspăt”, nu se pune nici când darul însuși este un aliment proaspăt, nici la înmormântări. Mizuhiki (水引) este șnurul legat în jurul plicului sau al ambalajului și este cu totul altceva.

Noshi este semnul că se adaugă un aliment proaspăt, deci nu se mai pune încă o dată atunci când darul însuși este un aliment proaspăt. Tăițeii sōmen, cardul de librărie și planta de interior nu sunt alimente proaspete, așa că se folosește hârtie de ambalaj cu noshi și cu mizuhiki-ul potrivit ocaziei. Fiind un semn de sărbătoare, noshi nu se pune nici la înmormântări.

Formula de dedicație (表書き / omote-gaki) se scrie centrat deasupra mizuhiki-ului, iar numele celui care dăruiește centrat sub mizuhiki, puțin mai mic decât formula. De obicei suma se scrie cu cifre în caractere chinezești pe fața plicului interior, iar adresa și numele pe spatele lui. Fără nume nu se mai știe de la cine este darul.

La ocaziile fericite se folosesc bancnote noi, ca semn că darul a fost pregătit din vreme, iar de obicei se pun cu portretul spre fața plicului interior și cu portretul orientat în sus. Îndoirea bancnotelor este obiceiul de la înmormântări, unde arată că darul a fost pregătit în grabă, deci la o nuntă lucrurile stau exact invers.

La 御芳名 (go-hōmei) se taie doar 御芳 (go-hō), partea onorifică ce se referă la propria persoană, și se lasă 名 (mei), sub care se scrie propriul nume. Dacă se taie și 名, dispare chiar rubrica de completat. 御 este prefixul onorific pe care expeditorul invitației l-a pus în dreptul propriei tale acțiuni, așa că îl tai și încercuiești 出席; la fel, 行 se schimbă în 様 și se adaugă un cuvânt de felicitare — toate acestea sunt practici obișnuite.

În scrierea verticală dreapta este poziția de onoare, deci se începe din dreapta cu persoana cu funcția sau cu vârsta cea mai mare. Când sunt mulți, se scrie numele reprezentantului și, la stânga lui, 外一同 (hoka ichidō — „și ceilalți”), iar numele tuturor se trec pe plicul interior sau pe o foaie separată. Se evită suprapunerea numelor, care le face imposibil de citit.

Fukusa servește la transportul plicului fără a-l strica și la a arăta grija de a-l scoate acolo, pe loc, și de a-l înmâna cu ceremonie. Se spune că la ocaziile fericite se folosesc culori calde, la înmormântări culori reci, iar violetul se potrivește în ambele situații. La recepție plicul se scoate din fukusa și se dă cu ambele mâini, cu fața întoarsă spre cel care îl primește. Mizuhiki-ul și noshi-ul nu se scot.

La darul de nuntă se folosesc de obicei 寿 (kotobuki), 御祝 (o-iwai — „felicitări”) sau 御結婚御祝, iar pentru a evita un total de patru caractere se scrie și 祝御結婚. 御霊前 și 御仏前 sunt formule de înmormântare, deci nu se folosesc la ocazii fericite. 御玉串料 desemnează ofranda pentru un altar shintoist și apare și la ocazii fericite, precum o nuntă shintoistă, dar nu se folosește ca dedicație pe banii dăruiți mirilor.

La ritul shintoist se folosesc pe scară largă 御玉串料 și 御榊料 (o-sakaki-ryō). 御香典 este formula ritului budist, iar 御花料 pe cea a ritului creștin. 寿 este pentru ocazii fericite, deci nu se folosește la înmormântări. Când nu se știe ce rit religios se urmează, cel mai sigur este să se întrebe familia sau casa de pompe funebre.

La ritul creștin se folosește pe scară largă 御花料. 御玉串料 este formula ritului shintoist, 御香料 pe cea a ritului budist, iar 御祝 este pentru ocazii fericite. La o ceremonie creștină se evită și cuvintele budiste precum ご冥福 (go-meifuku — „odihna sufletului”), 供養 (kuyō — slujbă de pomenire) sau 成仏 (jōbutsu — „a deveni Buddha”).

În Jōdo Shinshū se învață că cel care moare devine îndată Buddha, de aceea se explică adesea că 御仏前 se folosește chiar și la priveghi și la înmormântare. La alte școli se folosește uneori 御霊前 (go-reizen). 御玉串料 și 御神前 sunt formule shintoiste, iar 御花料 este creștină. Când nu se cunoaște școala, se alege o formulă precum 御香典 sau se întreabă.

Juzu este un obiect de cult budist, deci nu se poartă la înmormântările de rit shintoist sau creștin. De obicei se evită împrumutarea lor și nu se duc la ocazii fericite. Forma diferă de la o școală la alta, dar există și modele simplificate, folosibile indiferent de școală.

Cuvintele repetate, precum 重ね重ね (kasane-gasane), たびたび (tabitabi), 返す返す (kaesu-gaesu) și ますます (masumasu), sugerează repetarea nenorocirii, de aceea sunt evitate ca 忌み言葉 (imi-kotoba — cuvinte de rău augur). お悔やみ申し上げます, ご愁傷さま și お力落とし sunt toate formule consacrate de condoleanțe.

Spre deosebire de bancnotele noi de la ocaziile fericite, la înmormântări există obiceiul de a nu folosi bancnote noi, pentru a evita impresia că darul fusese pregătit în așteptarea nenorocirii. Dacă la îndemână sunt doar bancnote noi, se îndoaie o dată înainte de a fi puse în plic. Suma se scrie pe plicul interior, iar mizuhiki-ul nu se desface. Detaliile pot diferi de la o regiune la alta.

Telegrama de condoleanțe este uneori citită în timpul ceremoniei, așa că se socotește invers ora la care trebuie să ajungă și se comandă pe adresa sălii unde are loc ceremonia, în atenția organizatorului funeraliilor (喪主 / moshu). Când nu se știe cine este moshu, se folosește numele defunctului urmat de ご遺族様 (go-izoku-sama — „stimata familie îndoliată”). La expeditor se trec numele firmei, al departamentului și numele persoanei, iar din text se scot cuvintele repetate și cuvintele care nu se potrivesc cu ritul religios.

Fiindcă la priveghi se ajunge de regulă în grabă, se spune că e admisă și ținuta obișnuită, de pildă un costum de culoare sobră, în timp ce despre ceremonia de rămas-bun se explică de obicei că ținuta de doliu este regula. În ambele cazuri se evită bijuteriile strălucitoare și culorile vii. Dacă firma sau regiunea au un obicei propriu, acesta are prioritate.

Ochūgen și oseibo sunt salutări sezoniere care se repetă în fiecare an, deci se folosește chō-musubi, funda care se poate lega de oricâte ori. Musubi-kiri este pentru ceea ce e de dorit să se întâmple o singură dată, iar mizuhiki-ul alb-negru se folosește la înmormântări. Formula de dedicație este 御中元 (o-chūgen), respectiv 御歳暮 (o-seibo).

După Anul Nou și până la sfârșitul lui 松の内 se folosește 御年賀, iar după 松の内 de obicei 寒中御見舞. 御歳暮 este formula pentru darul trimis până la sfârșitul anului, iar 暑中御見舞 este cea de vară. Delimitarea perioadelor diferă de la o regiune la alta, așa că, la îndoială, se urmează obiceiul din regiunea destinatarului.