Acțiunea medicamentelor și principalele efecte secundare

Care dintre următoarele afirmații despre acțiunea sistemică și acțiunea locală a medicamentelor este corectă?

1. Acțiunea sistemică a unui medicament administrat oral nu trece prin procesele de absorbție, metabolizare și distribuție, motiv pentru care reacția apare imediat după administrare.
2. Toate medicamentele de uz extern urmăresc exclusiv un efect local la locul de aplicare, neexistând, precum supozitoarele sau preparatele cu absorbție transdermică, forme destinate unei acțiuni sistemice.
3. La un medicament destinat unei acțiuni locale, deoarece substanța activă rămâne la locul de aplicare și nu trece în circulația sanguină, nu pot apărea efecte secundare sistemice.
4. Chiar și la un medicament administrat oral, există cazuri în care substanța activă acționează în interiorul tubului digestiv, ca la laxativele de volum sau la preparatele cu bacterii vii, iar acțiunea manifestată în aceste cazuri este o acțiune locală.

Care dintre următoarele afirmații despre absorbția digestivă a substanței active dintr-un medicament administrat oral este corectă?

1. Substanța activă este absorbită în principal la nivelul intestinului subțire.
2. Absorbția digestivă este fenomenul prin care substanța este preluată activ dinspre concentrația mai scăzută spre cea mai ridicată.
3. La formele solide precum comprimatele, inclusiv la preparatele enterosolubile, în cea mai mare parte a cazurilor substanța activă se eliberează la nivelul intestinului.
4. Cantitatea și viteza de absorbție a substanței active nu sunt influențate de conținutul tubului digestiv sau de acțiunea altor medicamente.

Care dintre următoarele afirmații despre supozitoare este corectă?

1. Acțiunea sistemică a unui supozitor apare mai lent decât în cazul administrării orale, deoarece substanța activă este absorbită lent.
2. Sub mucoasa rectală sunt distribuite din abundență vene, astfel încât substanța activă intră ușor în circulația sanguină, iar acțiunea sistemică apare mai rapid decât în cazul administrării orale.
3. Chiar și atunci când mucoasa de la locul de aplicare este afectată, un supozitor poate fi utilizat fără probleme, deoarece nu produce nici efecte secundare locale, nici efecte secundare sistemice cauzate de o absorbție bruscă.
4. Substanța activă absorbită de la nivelul rectului este metabolizată mai întâi în ficat, trecând prin vena portă, iar cantitatea rămasă după această metabolizare este cea care se distribuie în întregul organism.

Care dintre următoarele afirmații despre efectul primului pasaj hepatic (first-pass effect) este corectă?

1. Efectul primului pasaj hepatic desemnează fenomenul prin care substanța activă a unui medicament administrat oral, după ce este absorbită la nivelul tubului digestiv, este transportată direct la rinichi fără a trece prin vena portă, unde este filtrată și eliminată prin urină.
2. Substanța activă absorbită la nivelul tubului digestiv traversează ficatul prin vena portă înainte de a intra în circulația sistemică, astfel încât este mai întâi metabolizată în ficat, iar cantitatea ce ajunge în circulația sistemică este mai mică cu partea metabolizată în ficat.
3. Substanța activă absorbită la nivelul tubului digestiv intră direct în circulația sistemică, fără a trece prin vasul numit venă portă și fără a traversa ficatul.
4. La un medicament administrat pe cale orală, substanța activă absorbită la nivelul tubului digestiv trece direct în circulația sistemică fără a trece prin vena portă, astfel încât cantitatea ce ajunge în circulația sistemică este chiar mai mare decât cantitatea absorbită la nivelul tubului digestiv.

Care dintre următoarele afirmații despre acțiunea medicamentelor la persoanele cu funcție hepatică scăzută este corectă?

1. La persoanele cu funcție hepatică scăzută, concentrația sanguină a substanței active nu mai crește, astfel încât efectul terapeutic nu mai apare deloc.
2. La persoanele cu funcție hepatică scăzută, capacitatea de a metabolizare a medicamentelor este, dimpotrivă, mai ridicată, astfel încât cantitatea de substanță activă ce ajunge în circulația sistemică este mai mică, iar efectul apare mai greu.
3. Cantitatea de substanță activă ce ajunge în circulația sistemică este mai mare decât la o persoană normală, astfel încât efectul poate apărea în mod excesiv sau se pot produce mai ușor efecte secundare.
4. La persoanele cu funcție hepatică scăzută, se știe că eliminarea substanței active prin urină este întârziată, astfel încât concentrația sanguină scade mai greu, iar efectul persistă în mod excesiv.

Care dintre următoarele afirmații despre legarea substanței active de proteinele plasmatice este corectă?

1. Substanța activă care a format complexul este transportată activ către țesuturi de către transportori.
2. Legarea de proteinele plasmatice este rapidă, dar ireversibilă, astfel încât o moleculă care s-a legat o dată nu se mai disociază niciodată pentru a redeveni obiect al metabolizării sau distribuției.
3. Molecula care a format un complex prin legare de proteinele plasmatice este filtrată rapid la nivelul rinichilor și eliminată prin urină, astfel încât timpul petrecut în circulația sanguină este foarte scurt.
4. Multe substanțe active formează, în sânge, complecși prin legare de proteinele plasmatice, iar moleculele care formează astfel de complecși nu sunt metabolizate sub acțiunea enzimelor de metabolizare a medicamentelor.

Care dintre următoarele afirmații despre eliminarea substanței active a medicamentelor este corectă?

1. Substanța activă este întotdeauna eliminată după ce devine metabolit în ficat, nefiind niciodată eliminată în forma sa nemodificată.
2. La persoanele cu funcție renală scăzută, eliminarea substanței active prin urină este întârziată, iar concentrația sanguină scade mai greu decât la o persoană normală, astfel încât efectul poate apărea în mod excesiv sau se pot produce mai ușor efecte secundare.
3. Substanța activă poate fi eliminată, în forma sa nemodificată, prin rinichi în urină sau prin ficat în bilă, dar nu poate fi eliminată prin plămâni în aerul expirat.
4. Eliminarea prin transpirație sau prin laptele matern are o importanță mai mare ca traseu de dispariție din organism decât eliminarea renală prin urină sau eliminarea hepatică prin bilă.

Care dintre următoarele afirmații despre concentrația sanguină a substanței active a unui medicament este corectă?

1. Atunci când concentrația sanguină depășește o anumită concentrație minimă eficace (prag), apare efectul terapeutic ca reacție a organismului.
2. Chiar și după ce concentrația sanguină scade sub concentrația minimă eficace, efectul terapeutic persistă o vreme.
3. Dacă se administrează o doză suplimentară fără a lăsa un interval suficient, ridicând concentrația sanguină, se obține un efect terapeutic proporțional mai puternic.
4. Scăderea concentrației sanguine după atingerea vârfului se datorează faptului că viteza de absorbție și distribuție depășește viteza de metabolizare și eliminare.

Care dintre următoarele afirmații despre comprimatul orodispersabil este corectă?

1. Nu poate fi utilizat de persoanele cărora li s-a restricționat aportul de lichide.
2. Suprafața comprimatului este acoperită cu un strat protector, în scopul dizolvării în intestin.
3. Este conceput astfel încât să se dizolve rapid în saliva din gură, motiv pentru care poate fi administrat fără apă.
4. Regiunea unde se așteaptă efectul terapeutic este gura sau gâtul, iar comprimatul se suge în gură fără a fi înghițit.

Care dintre următoarele afirmații despre comprimatul masticabil este corectă?

1. Substanța activă se dizolvă sub limbă, fiind absorbită prin mucoasa bucală.
2. Mestecarea la administrare trebuie evitată cu strictețe.
3. Este o formă farmaceutică ce se administrează prin sugere sau mestecare în gură, putând fi luată și fără apă.
4. Trebuie întotdeauna înghițit împreună cu o cantitate adecvată de apă (sau apă călduță).

Care dintre următoarele afirmații despre comprimatele (administrate oral) este incorectă?

1. Comprimatul enterosolubil, pentru a grăbi absorbția substanței active, este bine să fie mestecat în gură la administrare.
2. Pentru comprimatele (administrate oral), condiția pentru apariția efectului terapeutic este ca acestea să se dezintegreze în stomac sau intestin, eliberând substanța activă.
3. Dacă se administrează cu prea puțină apă sau fără apă, comprimatul se poate lipi de gât sau de esofag, ceea ce nu numai că împiedică apariția efectului terapeutic, dar poate și afecta mucoasa gâtului sau a esofagului.
4. Fiind un preparat solid, cu o formă fixă, poate fi administrat fără a se împrăștia și fără a se simți în gură amăreala sau iritația substanței active.

Care dintre următoarele afirmații despre comprimatele bucale este corectă?

1. Pastilele pentru supt și drajeurile de supt urmăresc, în multe cazuri, efectul terapeutic la nivelul gurii sau gâtului, fiind supte în gură și dizolvate treptat, fără a fi înghițite.
2. Deoarece drajeul de supt vizează efectul terapeutic la nivelul stomacului sau intestinului, acesta trebuie mestecat, fără a fi supt în gură, și administrat cu o cantitate adecvată de apă.
3. Comprimatul sublingual este un preparat destinat ca substanța activă să se dizolve rapid sub limbă și să fie absorbită nu prin mucoasa bucală, ci prin tubul digestiv, precum stomacul sau intestinul.
4. Pastila pentru supt se înghite rapid, fără a fi suptă în gură, urmând să se dizolve în stomac.

Care dintre următoarele afirmații despre pulberi și granule este corectă?

1. La administrarea pulberilor etc., pentru a preveni împrăștierea, este bine să se ia întâi puțină apă (sau apă călduță) în gură și apoi să se administreze, sau să se administreze treptat, în mai multe reprize.
2. Unele granule au suprafața boabelor acoperită cu un strat protector, motiv pentru care, pentru a preveni împrăștierea, este bine să fie mestecate bine în gură înainte de a fi înghițite treptat cu apă sau apă călduță.
3. Dacă rămâne pulbere în gură, este bine să nu se forțeze înghițirea și să se lase așa cum este.
4. Dacă pulberea este administrată după ce s-a ținut întâi puțină apă (sau apă călduță) în gură, aceasta nu se răspândește în gură, motiv pentru care se simte mai puțin amăreala sau astringența în comparație cu comprimatele, și nu există risc de împrăștiere.

Care dintre următoarele afirmații despre soluțiile orale și siropuri este corectă?

1. Soluția orală, deoarece substanța activă este deja dizolvată sau dispersată în lichid, este absorbită mai lent de la nivelul tubului digestiv decât un preparat solid, care trebuie să se dizolve mai întâi în stomac după administrare.
2. Deoarece la soluția orală concentrația sanguină a substanței active crește mai ușor, la preparatele care conțin componente cu caracter de obișnuință sau de dependență se poate ajunge la o utilizare necorespunzătoare, diferită de scopul inițial.
3. Siropul este preparat, în cazul medicamentelor pentru copii, prin amestecarea unor zaharuri precum zahărul, nu pentru a-l face mai ușor de administrat de către copii, ci pentru a accentua amăreala sau mirosul.
4. Soluția orală desemnează un preparat lichid de uz extern, aplicat direct pe zona afectată.

Care dintre următoarele afirmații despre capsule este corectă?

1. Capsula, deoarece gelatina din materia primă nu se lipește de gât sau esofag chiar dacă este administrată fără apă, poate fi înghițită ca atare, fără a folosi o cantitate adecvată de apă sau apă călduță.
2. Capsula este un preparat ce conține un conținut lichid, iar caracteristicile sale sunt aproape identice cu cele ale unei soluții orale.
3. Gelatina din materia primă capsulei are ca principal component o proteină de origine, printre altele, porcină, motiv pentru care persoanele alergice la gelatină trebuie să acorde atenție, evitând utilizarea printre altele.
4. Gelatina, larg folosită ca materie primă pentru capsule, are ca principal component un amidon de origine vegetală, motiv pentru care nu este necesară atenție nici la persoanele alergice la gelatină.

Care dintre următoarele afirmații despre unguente și creme este corectă?

1. Crema are o bază uleioasă, cu iritație scăzută asupra pielii, fiind utilizată, printre altele, atunci când se dorește izolarea locului de aplicare de apă, și poate fi folosită indiferent dacă zona afectată este uscată sau umedă și exsudativă.
2. Unguentul are o bază uleioasă la care s-a adăugat apă, fiind utilizat, printre altele, atunci când se dorește spălarea zonei afectate cu apă, dar are o iritație puternică asupra pielii.
3. Crema are o bază uleioasă la care s-a adăugat apă, cu iritație scăzută asupra pielii, putând fi folosită indiferent dacă zona afectată este uscată sau umedă și exsudativă, fiind potrivită și pentru aplicarea pe răni.
4. Unguentul are o bază uleioasă, cu iritație scăzută asupra pielii, fiind utilizat, printre altele, atunci când se dorește izolarea locului de aplicare de apă, și poate fi folosit indiferent dacă zona afectată este uscată sau umedă și exsudativă.

Care dintre următoarele afirmații despre șoc (anafilaxie) este corectă?

1. Se caracterizează prin apariția unui singur simptom, precum mâncărimea pielii.
2. La persoanele care au avut deja urticarie etc. de tip alergic în urma utilizării unui anumit medicament, posibilitatea apariției este scăzută.
3. Este un tip de reacție alergică de tip întârziat față de un corp străin biologic.
4. Se caracterizează printr-o evoluție extrem de rapidă după debut, agravarea bruscă survenind de regulă în 2 ore.

Care dintre următoarele afirmații despre sindromul mucocutanat ocular (sindromul Stevens-Johnson, 皮膚粘膜眼症候群, SJS) este corectă?

1. Se raportează o incidență de 0,4–1,2 persoane pe an la un milion de locuitori, fiind o afecțiune extrem de rară chiar și printre efectele secundare ale medicamentelor.
2. Deoarece mecanismul de apariție este deja pe deplin elucidat, este ușor de prezis la ce medicament, la ce fel de persoană și când va apărea boala.
3. Însoțit de febră de 38°C sau mai mult, apar în întregul organism, într-un interval relativ scurt de timp, simptome severe precum erupții, roșeață și vezicule asemănătoare arsurilor, la nivelul pielii, gurii, ochilor și altor mucoase.
4. Este numit și sindromul Lyell, după numele medicului care l-a raportat primul.

Care dintre următoarele afirmații despre necroliza epidermică toxică (中毒性表皮壊死融解症, TEN) este corectă?

1. Se raportează o incidență de 1–6 persoane pe an la un milion de locuitori, mai ridicată decât cea a sindromului mucocutanat ocular, fiind cunoscut faptul că necroliza epidermică toxică apare mai frecvent.
2. Este numit și sindromul Stevens-Johnson, după numele celor doi medici care l-au raportat primii, nefiind niciodată numit sindromul Lyell.
3. Însoțit de febră de 38°C sau mai mult, apare roșeață pe o zonă întinsă a pielii, iar pe 10% sau mai mult din suprafața corpului se observă vezicule asemănătoare arsurilor, descuamare cutanată, eroziuni etc., însoțite de roșeață și eroziuni la nivelul buzelor, congestie oculară etc.
4. Este considerată o afecțiune complet distinctă de sindromul mucocutanat ocular, atât ca mecanism de apariție, cât și ca simptome, fără nicio legătură, iar cazurile nu sunt privite ca evoluții ale sindromului mucocutanat ocular.

Care dintre următoarele afirmații despre sindromul mucocutanat ocular și necroliza epidermică toxică este corectă?

1. Conjunctivita acută bilaterală apare cu certitudine ulterior, nu în același interval de timp cu modificările cutanate și ale mucoaselor.
2. Odată ce simptomele cutanate se ameliorează, nu rămân sechele la nivelul ochilor sau al sistemului respirator.
3. Ambele apar în termen de 2 săptămâni de la începerea utilizării medicamentului cauzator, neputând apărea niciodată după trecerea a o lună sau mai mult.
4. Ambele apar, în multe cazuri, în termen de 2 săptămâni de la începerea utilizării medicamentului cauzator, dar pot apărea și după trecerea a o lună sau mai mult.

Care dintre următoarele afirmații despre disfuncția hepatică produsă de medicamente este corectă?

1. În cazul unei disfuncții hepatice ușoare, în multe cazuri nu există simptome subiective, iar aceasta este descoperită abia cu ocazia unui test de sânge la un control medical (agravarea valorilor testelor funcției hepatice).
2. Chiar dacă se continuă fără discernământ utilizarea medicamentului considerat a fi cauza, nu pot apărea leziuni ireversibile precum insuficiența hepatică.
3. Disfuncția hepatică produsă de medicamente este întotdeauna de natură alergică.
4. Icterul este afecțiunea în care pielea și albul ochilor devin gălbui, produsă de faptul că bilirubina nu mai este eliminată prin urină.

Care dintre următoarele afirmații despre pseudoaldosteronism este corectă?

1. Apare atunci când, deși secreția de aldosteron din cortexul suprarenal nu este crescută, sarea (sodiul) și apa se acumulează în organism, iar potasiul se pierde din organism.
2. Ca principale simptome apar slăbiciune la nivelul membrelor, scăderea tensiunii arteriale, crampe musculare, stare de oboseală, edem (umflături) etc., iar pe măsură ce boala progresează pot apărea scăderea forței musculare, imposibilitatea de a sta în picioare, dificultăți de mers, convulsii etc.
3. Se știe că apare mai rar la persoanele cu suprafață corporală mică, precum cele cu statură mică sau greutate scăzută, și la persoanele în vârstă.
4. Apare atunci când, deși secreția de aldosteron din cortexul suprarenal este scăzută, potasiul se acumulează în organism, iar sodiul și apa se pierd din organism.

Care dintre următoarele afirmații despre simptomele etc. ale pseudoaldosteronismului este corectă?

1. Se știe că apare mai ușor la persoanele cu suprafață corporală mică, precum cele cu statură mică sau greutate scăzută, dar mai rar la persoanele în vârstă.
2. Printre principalele simptome se numără slăbiciune la nivelul membrelor, creșterea tensiunii arteriale, dureri musculare, crampe musculare, stare de oboseală, edem etc., iar pe măsură ce boala progresează pot apărea scăderea forței musculare, imposibilitatea de a sta în picioare, dificultăți de mers, convulsii etc.
3. Nu apare niciodată abia după utilizarea prelungită a medicamentului cauzator, ci exclusiv imediat după începerea utilizării.
4. Poate apărea atunci când mai multe medicamente sunt utilizate concomitent, dar nu poate apărea prin interacțiunea dintre un medicament și un aliment.

Care dintre următoarele afirmații despre scăderea rezistenței organismului cauzată de efectele secundare ale medicamentelor este corectă?

1. Simptomele inițiale sunt febră mare bruscă, frisoane și dureri de gât, care pot fi clar deosebite de simptomele unei răceli etc.
2. Utilizarea unui medicament poate provoca scăderea numărului de eritrocite din sânge, slăbind rezistența la infecția cu bacterii sau virusuri, putând apărea simptome precum febră mare bruscă, frisoane, dureri de gât, stomatită etc.
3. Utilizarea unui medicament poate provoca scăderea numărului de leucocite (neutrofile) din sânge, slăbind rezistența la infecția cu bacterii sau virusuri, putând apărea simptome precum febră mare bruscă, frisoane, dureri de gât, stomatită, stare de oboseală etc.
4. Nu se cunoaște niciun caz în care medicamente, inclusiv antiinflamatoarele steroidiene sau medicamentele anticanceroase, ar produce o susceptibilitate crescută la infecții.

Care dintre următoarele afirmații despre simptomele psihonervoase manifestate ca efect secundar al medicamentelor este corectă?

1. Simptomele psihonervoase nu apar la o utilizare în afara indicațiilor la sugari sau copii mici.
2. Ca efect secundar al unui medicament, nu pot apărea insomnie sau anxietate.
3. Somnolența este un efect secundar minor, motiv pentru care se poate conduce un vehicul chiar și după utilizarea unui medicament ce provoacă somnolență.
4. Simptomele psihonervoase pot apărea nu numai în cazul unei utilizări necorespunzătoare, precum supradozajul sau utilizarea prelungită, ci și la doza și modul de administrare obișnuite.

Care dintre următoarele afirmații despre meningita aseptică este corectă?

1. În multe cazuri debutul este acut, apărând simptome precum durere de cap intensă însoțită de rigiditate a cefei, febră, greață și vărsături, tulburări de conștiență etc.
2. Dintre meningite, cea la care se detectează bacterii în lichidul cefalorahidian se numește meningită aseptică.
3. Se consideră că marea majoritate a cazurilor de meningită aseptică sunt cauzate de bacterii detectate în lichidul cefalorahidian, virusurile sau medicamentele neputând fi cauza.
4. Atunci când cauza este un efect secundar al medicamentelor, riscul de apariție este mai ridicat la persoanele fără boli de fond precum lupus eritematos sistemic sau poliartrită reumatoidă.

Care dintre următoarele afirmații despre evoluția meningitei aseptice produse de efectele secundare ale medicamentelor este corectă?

1. Chiar dacă se oprește devreme utilizarea medicamentului cauzator, nu apare vindecare, iar prognosticul este, în cea mai mare parte a cazurilor, nefavorabil.
2. Nu au fost raportate până acum cazuri în care au rămas sechele grave la nivelul sistemului nervos central.
3. La persoanele cu boli de fond precum lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoidă sau boală mixtă de țesut conjunctiv, riscul de apariție este, dimpotrivă, mai scăzut.
4. La o persoană care a avut anterior simptome ușoare, reutilizarea aceluiași medicament poate produce recidivă, iar simptomele pot progresa rapid.

Care dintre următoarele afirmații despre ulcerul peptic produs de efectele secundare ale medicamentelor este corectă?

1. Ulcerul peptic desemnează starea în care țesutul mucoasei stomacului sau duodenului este lezat, iar o parte a acestuia este pierdută ușor, fără a depăși musculara mucoasei.
2. Este cunoscut faptul că, în asociere cu hemoragia digestivă, materiile fecale devin albe, ca simptom caracteristic.
3. La ulcerul peptic apar întotdeauna simptome subiective puternice, astfel încât, în absența lor, apariția poate fi exclusă, nefiind descoperit niciodată întâmplător cu ocazia unui test pentru anemie.
4. Apar simptome precum senzație de greutate la stomac, scăderea apetitului, arsuri la stomac, greață, durere de stomac, durere în capul pieptului la stomacul gol, iar în asociere cu hemoragia digestivă materiile fecale devin negre.

Care dintre următoarele afirmații despre simptomele asemănătoare ileusului (ocluzie intestinală funcțională) este corectă?

1. Chiar dacă intestinul însuși nu este obstruat, dacă acțiunea unui medicament paralizează mișcarea intestinală, împiedicând tranzitul conținutului intestinal, apar dureri abdominale intense, oprirea eliminării de gaze (flatulență), vărsături și constipație severă însoțită de balonare abdominală.
2. Chiar dacă apar simptome precum dureri abdominale sau oprirea eliminării de gaze, atâta timp cât nu apar vărsături, aportul de lichide și alimente nu este restricționat, motiv pentru care nu se poate ajunge la deshidratare.
3. La copii și la persoanele în vârstă, mișcarea intestinală este intensă, motiv pentru care nu există riscul apariției simptomelor asemănătoare ileusului.
4. Persoanele predispuse în mod obișnuit la constipație au o mișcare intestinală mai lentă, astfel încât tranzitul conținutului intestinal este mai puțin probabil să fie împiedicat, motiv pentru care riscul de apariție este scăzut.

Care dintre următoarele afirmații despre pneumonia interstițială este corectă?

1. Este o inflamație a țesutului (interstițiul) care înconjoară și susține alveolele pulmonare și capilarele din plămâni, producând simptome precum dificultăți de respirație (sufocare, respirație dificilă), tuse seacă (tuse fără spută), febră etc.
2. Deoarece simptomele se concentrează pe tuse seacă (tuse fără spută) și febră, se pot deosebi cu ușurință de simptomele unei răceli sau bronșite.
3. Este o inflamație produsă prin infectarea cu bacterii a bronhiilor sau alveolelor pulmonare, care produce simptome precum dificultăți de respirație (sufocare, respirație dificilă), tuse seacă, febră etc., dar la care inflamația nu se extinde la interstițiul care înconjoară alveolele.
4. În general, apare adesea la aproximativ jumătate de an de la începerea utilizării medicamentului.

Care dintre următoarele afirmații despre evoluția pneumoniei interstițiale este incorectă?

1. Este întotdeauna însoțită de febră.
2. Simptomele pot apărea temporar și se pot remite spontan.
3. Dificultatea de respirație este resimțită inițial la efort, precum urcatul unei pante, dar, pe măsură ce boala progresează, este resimțită și la efort ușor, precum mersul pe teren plat sau treburile casnice.
4. În caz de agravare, poate evolua spre fibroză pulmonară (o stare în care plămânul se fibrozează și se întărește).

Care dintre următoarele afirmații despre astmul manifestat ca efect secundar al medicamentelor este corectă?

1. Chiar și în cazurile severe, se produce vindecarea în aproximativ jumătate de zi, fără a persista 24 de ore sau mai mult.
2. Într-un interval scurt (în decurs de o oră) de la utilizarea medicamentului cauzator, apar secreții nazale și nas înfundat, urmate de tuse, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație.
3. La aproximativ o săptămână de la utilizarea medicamentului cauzator, apar secreții nazale și nas înfundat, urmate de tuse, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație, dar chiar și în cazurile severe se produce vindecarea în aproximativ jumătate de zi.
4. Este declanșat exclusiv de medicamentele administrate oral care conțin componente antiinflamatoare nesteroidiene, precum aspirina, nefiind declanșat de supozitoare sau medicamente de uz extern.

Care dintre următoarele afirmații despre insuficiența cardiacă congestivă este corectă?

1. Este o afecțiune în care inima nu mai poate pompa cantitatea de sânge necesară întregului organism, iar sângele se acumulează în ficat, manifestându-se prin diverse simptome precum dificultăți de respirație, edem la nivelul picioarelor, oboseală ușoară etc.
2. Scăderea bruscă în greutate, împreună cu tusea și sputa roz, sunt printre simptomele caracteristice.
3. Se știe că persoanele cu antecedente de insuficiență cardiacă nu dezvoltă mai ușor insuficiență cardiacă indusă medicamentos.
4. Dacă se constată dificultăți de respirație, oboseală ușoară, edem la nivelul picioarelor, creștere bruscă în greutate, tuse cu spută roz etc., trebuie suspectată posibilitatea unei insuficiențe cardiace congestive și trebuie consultat de urgență un medic.

Care dintre următoarele afirmații despre aritmia manifestată ca efect secundar al medicamentelor este corectă?

1. Amețeala sau senzația de leșin la ridicare, palpitațiile, dificultatea de respirație, disconfortul toracic nu se numără printre simptomele aritmiei.
2. Chiar dacă apar simptome de aritmie, precum amețeală sau senzație de leșin la ridicare, palpitații etc., nu este necesar să se oprească imediat utilizarea medicamentului, putându-se continua utilizarea ca atare.
3. Dacă survine sincopa (pierderea cunoștinței), există posibilitatea unei aritmii periculoase, care poate pune viața în pericol, motiv pentru care trebuie luată în considerare utilizarea unui defibrilator automat extern (DAE) și trebuie consultată de urgență o unitate medicală capabilă de resuscitare de urgență.
4. Scăderea funcției metabolice, precum scăderea funcției renale sau hepatice, nu crește riscul de apariție a aritmiei, motiv pentru care nu este necesară nicio atenție privind interacțiunea cu medicamentele asociate.

Care dintre următoarele afirmații despre dificultatea la urinare și retenția urinară manifestate ca efect secundar al medicamentelor este corectă?

1. Este un efect secundar cunoscut ca apărând la utilizarea unui medicament ce conține o componentă cu acțiune de inhibare a funcției sistemului nervos simpatic.
2. Este un efect secundar manifestat exclusiv la bărbați, neexistând cazuri raportate la femei.
3. Apare exclusiv la persoanele cu boli de fond precum hipertrofia benignă de prostată, neputând apărea la persoanele fără o astfel de boală de fond.
4. Pe măsură ce boala progresează, deși există senzația de a urina, urina nu mai poate fi eliminată deloc (retenție urinară), iar abdomenul inferior se destinde, provocând durere intensă.

Care dintre următoarele afirmații despre creșterea presiunii intraoculare (atacul acut de glaucom) ca efect secundar al medicamentelor este corectă?

1. La persoanele diagnosticate cu glaucom cu unghi închis, la care unghiul de drenaj al umorii apoase este larg, este necesară o atenție deosebită.
2. Presiunea intraoculară crește, putând apărea, pe lângă durere oculară și congestie oculară, o scădere bruscă a vederii, iar creșterea presiunii intraoculare poate fi însoțită și de simptome precum durere de cap, greață și vărsături.
3. Chiar dacă presiunea intraoculară ridicată este lăsată netratată o perioadă îndelungată, nervul optic nu se lezează, motiv pentru care nu se ajunge la tulburări de vedere precum defecte de câmp vizual sau orbire.
4. Este cunoscut faptul că medicamentele ce conțin o componentă cu acțiune anticolinergică produc scăderea presiunii intraoculare.

Care dintre următoarele afirmații despre dermatita de contact este corectă?

1. De regulă, simptomele se remit în aproximativ o săptămână, iar chiar dacă persoana intră ulterior din nou în contact cu medicamentul respectiv, nu se produce recidivă.
2. Dermatita de contact apare exclusiv la zona pielii pe care a atins-o medicamentul, având drept caracteristică o delimitare clară față de pielea normală.
3. Dacă același medicament atinge pielea, boala se manifestă la fel la orice persoană, indiferent de constituția acesteia.
4. Și în cazul dermatitei alergice, zona de apariție se limitează la locul de contact cu medicamentul, delimitarea față de pielea normală fiind clară.

Care dintre următoarele afirmații despre fotosensibilitate este corectă?

1. În cazul unui plasture, boala poate apărea chiar și după ce a fost îndepărtat.
2. Simptomele se limitează la zona atinsă de medicament, neextinzându-se la nivelul întregului organism.
3. Pentru protecția față de lumină este potrivită folosirea unor materiale albe sau a unor haine subțiri.
4. Fotosensibilitatea desemnează o reacție de tip dermatită care apare fără expunere la lumina soarelui (razele ultraviolete).

Care dintre următoarele afirmații despre erupția medicamentoasă (toxidermie) este corectă?

1. Doar un număr foarte limitat de tipuri de medicamente pot produce erupție medicamentoasă.
2. Pentru același medicament, tipul de erupție ce apare este identic la orice persoană.
3. La erupția medicamentoasă, nu doar la urticarie, este întotdeauna prezentă o mâncărime puternică.
4. Erupția medicamentoasă apare adesea la 1–2 săptămâni de la utilizarea medicamentului, dar poate apărea și după o utilizare prelungită.

Care dintre următoarele afirmații despre reacția în cazul erupției medicamentoase etc. este corectă?

1. Pentru simptome precum mâncărimea, se recomandă ca persoana obișnuită să aplice singură, pe propria răspundere, un tratament simptomatic, pentru a facilita identificarea cauzei, nefiind necesară consultarea unui specialist.
2. O persoană care a avut anterior erupție medicamentoasă și utilizează din nou un medicament de același tip nu riscă să dezvolte o reacție alergică gravă, precum șoc (anafilaxie) sau sindrom mucocutanat ocular etc.
3. Dacă, însoțit de febră, apar anomalii la nivelul ochilor sau al mucoasei bucale, boala poate evolua rapid spre afecțiuni grave precum sindromul mucocutanat ocular sau necroliza epidermică toxică, motiv pentru care este necesară o atenție deosebită.
4. Erupția medicamentoasă apare exclusiv din cauza utilizării medicamentului în sine, consumul excesiv de alimente și băuturi sau oboseala fizică neputând constitui un factor declanșator.