Sintaxa kanbun (chineza clasică citită în japoneză)

未 se citește de două ori, いまだ〜ず, imada ... zu, și arată un lucru neîmplinit: încă nu s-a întâmplat. Urmând semnele de întoarcere, prima citire este un adverb, iar a doua un auxiliar de negație; acesta este principiul tuturor caracterelor cu dublă citire. Se confundă ușor cu 将, masani ... n to su, dar deosebirea hotărâtoare este că 未 cuprinde o negație. La transcrierea în japoneză, uitarea celui de-al doilea element ず scris cu kana costă des puncte.

将 se citește まさに〜んとす, masani ... n to su, și arată viitorul apropiat: lucrul se va petrece dintr-o clipă în alta. Caracterul 且 are aceeași citire și aproape același sens, iar obiceiul este să fie învățate împreună. Fiindcă 当, masani ... beshi, are aceeași primă citire, capcana obișnuită este să le desparți după a doua citire, んとす față de べし.

当 se citește まさに〜べし, masani ... beshi, și arată o datorie puternică: așa se cade. Vecinul său 応, tot masani ... beshi, se traduce mai degrabă ca o bănuială, desigur că așa stau lucrurile, iar tocmai această nuanță este vizată de întrebările cu variante. Ia seama și că 将, masani ... n to su, are aceeași primă citire.

宜 se citește よろしく〜べし, yoroshiku ... beshi, și exprimă un sfat cumpătat: ar fi bine să faci așa. Fiindcă 須, subekaraku ... beshi, negreșit trebuie, și 当, masani ... beshi, așa se cade, au toate aceeași a doua citire べし, prima citire este cea care hotărăște, și aici stă punctul sensibil al examenului. Reține că よろしく nu este aici salutul din japoneza de azi, ci un îndemn.

須 se citește すべからく〜べし, subekaraku ... beshi, și arată nevoia sau datoria: trebuie negreșit. Dacă păstrezi felul în care japoneza de azi folosește greșit すべからく, ca și cum ar însemna toți, pierzi punctul. Se deosebește de 宜, unde sfatul este blând, prin gradul mai mare de constrângere; ține minte că 須 este caracterul din cuvântul care înseamnă indispensabil.

猶 se citește なほ〜ごとし, nao ... gotoshi, și exprimă asemănarea, întocmai ca și cum; caracterul 由 se folosește la fel. Se prinde ușor prin zicala 過猶不及, sugitaru wa nao oyobazaru ga gotoshi, prea mult este ca și prea puțin. Există și folosirea ca simplu adverb, なほ, nao, cu toate acestea, fără a doua citire, așa că verifică dacă există un semn de întoarcere spre ごとし.

Când negația stă deasupra adverbului, ca în 不常, negația este parțială și se traduce nu întotdeauna. Cu ordinea inversă, 常不来, negația este totală, nu vine niciodată, deci sensul se răstoarnă. Regula de fier este mecanică: dacă negația stă deasupra, negația este parțială. Aici se face cea mai mare diferență la variantele de tip examen comun.

Când 常 stă deasupra negației 不, ca în 常不, negația este totală și șterge cu desăvârșire fapta: niciodată nu citește. Deosebirea de ordinea inversă 不常, unde negația este parțială, adică nu întotdeauna, este capcana clasică a examenelor. Gândește așa: cuvântul așezat deasupra lucrează primul, deci 常, aflat deasupra negației, cuprinde întreaga frază.

Două cuvinte negative alăturate dau o afirmație puternică, deci 無不知 înseamnă că toată lumea știe. Mulți traduc din reflex prin nu știe, tocmai fiindcă văd două negații. Prelucrează mecanic: negație peste negație dă o afirmație tare, iar tiparul de transcriere 〜ざるは無し merită învățat ca atare.

不敢 se citește あへて〜ず, aete ... zu, și înseamnă că cineva nu se încumetă, nu are curajul să facă ceva. Cu ordinea inversă, 敢不, aete ... zaran ya, fraza devine o întrebare al cărei răspuns se răstoarnă: cum să nu facă, adică va face negreșit; sensul iese aproape contrar. Deosebirea de ordine între 不敢 și 敢不 este un loc unde se pierd des puncte, așa că citește cuminte de la caracterul de deasupra.

不復 este o negație parțială, nu mai face încă o dată, adică fapta s-a petrecut o dată, dar nu se repetă. Cu ordinea inversă, 復不, negația este totală, nici de data aceasta nu face. La fel ca 不常 și 不必, se rezolvă după principiul că negația așezată deasupra adverbului dă o negație parțială. Punctul se câștigă dacă recunoști în variante formula a doua oară.

莫 se citește なし, nashi, ca și 無, și neagă în primul rând existența. La sfârșitul frazei poate fi citit なかれ, nakare, și atunci oprește pe cineva de la o faptă, dar nu slujește numai la asta, iar aici stă capcana din variante. Dacă ordonezi rolurile fiecărui cuvânt negativ, 非, arazu, neagă o judecată, iar 不, zu, neagă o faptă, nu mai pierzi puncte la niciun tipar de frază.

不可不 este o negație îndoită: nu este îngăduit să nu faci, deci o datorie puternică, trebuie negreșit. Fiindcă seamănă la scriere cu 不可, care înseamnă nu ai voie, verifică întotdeauna dacă sunt două caractere 不. Este forma de pildă pentru negația îndoită care devine afirmație tare, așa că merită învățată împreună cu transcrierea ei.

非 se citește 〜にあらず, ni arazu, și neagă o judecată: A nu este B, adică respinge un substantiv sau o stare. Cunoștința de bază cerută este deosebirea față de 不, care neagă fapta verbului. La transcriere, regula este să adaugi înaintea lui particula に și să scrii 〜に非ず, iar lipsa acestui に este și ea taxată.

La începutul frazei, 何, nanzo, este cuvântul care întreabă despre pricină și se traduce de ce faci așa. Citit なに sau なにをか, nani, nani wo ka, întreabă despre complement, ce anume, iar deosebirea celor două lecturi este cerută. Verifică și că, dacă fraza se încheie în 〜ん, întrebarea își răstoarnă răspunsul în contrariu.

Forma 安くんぞ〜ん, izukunzo ... n, este o întrebare al cărei răspuns se răstoarnă și exprimă o negație puternică: cum ar fi cu putință, adică nu. 安 are și lectura いづくにか, izuku ni ka, unde, care întreabă despre loc, așa că te hotărăști după context și după ん de la sfârșit. Regula de fier este să adaugi negația la sfârșitul traducerii; dacă traduci ca pe o simplă întrebare, greșești varianta.

Forma 豈に〜んや, ani ... n ya, este pilda cea mai cunoscută de întrebare al cărei răspuns se răstoarnă: cum ar face așa ceva, deci încheierea este negativă, iar înțelesul de fond o afirmație tare, nu va uita niciodată. Când vezi 豈, prima bănuială practică este aceasta. Varianta care traduce ca pe o simplă întrebare, oare, este capcana obișnuită, așa că sprijină-te pe んや de la sfârșit.

La sfârșitul frazei, 乎 se citește や sau か și marchează o întrebare, o întrebare cu răspunsul răsturnat sau o exclamație; la fel lucrează 哉, 邪 și 与. În schimb, în mijlocul frazei, 乎 este ca 於 o prepoziție care arată locul sau termenul de comparație, adică la, față de. Tiparul obișnuit este să se ceară tocmai schimbarea de rol după poziție, deci nu îl citi mecanic や.

Fiindcă amândouă folosesc aceleași cuvinte de întrebare, cel mai bun indiciu este forma de la sfârșit. Dacă fraza se încheie cu ん sau んや, adică prin bănuială sau hotărâre, este foarte probabil ca răspunsul să se răstoarne; dacă se încheie cu や sau cu forma atributivă plus か, este mai degrabă o întrebare adevărată. Fiindcă la traducere trebuie adăugată negația, deci nu, alegerea variantei traduse ca simplă întrebare face să pierzi tot punctul. La urmă, contextul rămâne cel care hotărăște.

Regula este că 何如, ikan, întreabă cum stă lucrul, deci despre stare, măsură sau despre bine și rău, iar 如何, ikan sau ikan sen, întreabă ce se face, deci despre mijloc și despre cale. Fiindcă se schimbă doar ordinea caracterelor, dar se schimbă și ceea ce se întreabă, apare des la întrebările cu variante. Mai reține că, citit いかんせん, ikan sen, 如何 înclină spre tânguire, nu se poate face nimic.

誰, tare sau tare ka, întreabă despre persoană, iar dacă fraza se încheie în ん, răspunsul se răstoarnă: cine ar putea face asta, adică nimeni nu poate. Și fraza din enunț este de acest fel, deci nimeni nu poate duce lucrul la capăt. Merită învățat împreună cu 孰, izure sau tare, care întreabă tot despre persoană sau despre alegere.

幾何, ikubaku, întreabă cât de mult, deci despre cantitate sau despre măsură. În formule ca 人生幾何, jinsei ikubaku zo, cât ține oare viața omului, se folosește adesea cu o notă de tânguire, cu înțelesul că nu ține mult. Fiindcă întrebările se învârt mai ales în jurul lecturii, exersează până răspunzi pe loc ikubaku.

使 este caracterul de căpetenie prin care cineva pune pe altul să lucreze: 使AB se traduce îl pune pe A să facă B. La transcriere, tiparul cere particula をして după cel pus la treabă și încheierea しむ. Greșelile obișnuite sunt să scapi をして sau să citești fraza ca și cum subiectul ar suferi acțiunea, așa că învață împreună cele patru caractere 使, 令, 教 și 遣.

令 lucrează la fel ca 使, iar 令AB se transcrie 〜をして〜しむ, adică îl pune pe A să facă B. Capcana vine de la cuvântul poruncă, care te împinge să îl citești ca verb, a porunci, dar la întrebările de tipar prima bănuială trebuie să fie cealaltă. Nu scăpa nici particula をして după cel pus la treabă, nici încheierea しむ.

Pe lângă 使 și 令, aceeași treabă o fac 教, care îl pune pe cineva să facă ceva, și 遣, care îl trimite pe cineva să facă ceva; amândouă se citesc しむ, shimu. Dacă îl știi pe 教 doar ca a învăța pe cineva și pe 遣 doar ca a trimite, citești greșit fraza. 見 și 被 arată că subiectul suferă acțiunea, iar 於 și 于 sunt prepoziții, deci ia seama la variantele care amestecă roluri diferite.

Așezat chiar înaintea verbului, 見 arată că subiectul suferă acțiunea, deci 見欺 înseamnă a fi înșelat. Greșeala cea mai deasă este să îl citești みる, a vedea; regula de fier este ca, dacă îl urmează un verb, să bănuiești acest rol. Caracterele 見, 被, 為 și 所 au aceeași treabă, iar dacă le ordonezi împreună punctajul rămâne sigur.

被 se așază deasupra verbului și arată că subiectul suferă acțiunea, citindu-se る sau らる; 被殺 înseamnă a fi ucis. Din cauza cuvântului 被害, higai, pagubă, există și folosirea ca verb deplin, こうむる, a îndura, dar la întrebările de tipar se cere mai întâi cealaltă folosire. Ține minte că lucrează la fel ca 見, iar la corectare se urmărește dacă îl transcrii ca auxiliar scris cu kana.

Tiparul 為A所B se citește A の B するところとなる și înseamnă că subiectul suferă din partea lui A fapta B. Dacă citești 為 ca ために, de dragul, ajungi direct la traducerea greșită a râde pentru oameni, iar aceasta este capcana des întâlnită la examen. Învață tiparul ca atare, ca să îl recunoști din prima privire.

Așezat sub un adjectiv, 於 arată termenul de comparație și se citește より, mai mult decât; fraza înseamnă mai alb decât zăpada. 於 are multe roluri, locul, adică la, suferirea acțiunii și comparația, iar șiretlicul este să te uiți dacă înaintea lui stă un adjectiv. Uneori nu se citește deloc, dar la comparație se cere negreșit lectura より.

莫如 se citește 〜に如くは莫し și înseamnă că nimic nu se ridică la înălțimea lucrului cu pricina, deci este tiparul care arată treapta cea mai de sus. Fiindcă apare cuvântul negativ 莫, capcana obișnuită este să îl citești ca pe o oprire, nu învăța. Sprijină-te pe sensul lui 如く, a se ridica la înălțimea a ceva, și leagă-l de zicala 百聞は一見に如かず, o singură privire face cât o sută de povestiri.

不如A se citește A に如かず și înseamnă că nimic nu se ridică la înălțimea lui A, deci până la urmă recomandă A. Dacă te lași dus de negația din scriere și traduci nu te întoarce, ajungi la sensul contrar. Învață tiparul din zicala 百聞不如一見 și prelucrează mecanic: ceea ce stă sub 不如 este partea cea bună.

Tiparul 与其A寧B se citește 其のAせんよりは寧ろBせん și pune față în față pe A și pe B, alegându-l pe B. Cea mai mare cursă este să citești 与 ca と, împreună cu, fiindcă atunci se surpă toată construcția. Dacă reții că fapta așezată sub 寧ろ este cea aleasă, nu mai ezici nici la întrebările despre conținut. Este un tipar la care greșesc și cei buni, așa că merită citit cu voce tare până se așază.

孰若, izure zo, ca și 孰与, așază pe A lângă B și întreabă care este mai bun, iar în practică textul înclină de cele mai multe ori spre B. 不若 este o comparație rostită hotărât, nu se ridică la înălțimea lui B, iar deosebirea față de forma de întrebare 孰若 este cerută la examen. Verifică și că 孰 singur este cuvânt de întrebare despre persoană sau despre alegere.

La începutul frazei, 蓋し, kedashi, este adverbul cu care se deschide vorba, cu o umbră de bănuială: după cum socotesc, pesemne. Nu te lăsa tras de sensul deplin al caracterului, capac sau a acoperi. Mai există și folosirea în care se citește なんぞ〜ざる, nanzo ... zaru, de ce nu faci așa, ca îndemn, la fel ca 盍, iar deosebirea după context se cere la facultățile pretențioase.

所以, yuen, este o îmbinare importantă care arată pricina pentru care se face ceva, dar și mijlocul prin care se face. Este greșit să citești separat 所 și 以 și să scoți ceva de felul tokoro wo motte. Fiindcă la variante apar mereu alături 是以, koko wo motte, care scoate o urmare, și 於是, koko ni oite, care schimbă scena, cel mai bine este să le ordonezi pe toate trei împreună.

是以 se citește ここをもって, koko wo motte, preia cele spuse înainte și scoate din ele o urmare sau o încheiere: iată de ce, așadar. Cu același înțeles se folosește și 以是. Fiindcă se încurcă ușor cu 於是, koko ni oite, adică atunci, apar multe întrebări despre potrivirea dintre ordinea caracterelor și traducere. Cel mai eficient este să îl ții alături de 所以, yuen, care arată pricina.

於是 se citește ここにおいて, koko ni oite, și leagă povestirea de scena următoare: atunci, așa se face că. Confuzia cu 是以, koko wo motte, adică de aceea, este capcana cea mai deasă, iar deosebirea se face după rol, unul mută scena, celălalt arată legătura dintre pricină și urmare. Fiindcă este și un reper pentru urmărirea firului povestirii, are însemnătate și la înțelegerea textului.

Tiparul A且すら〜、況んやBをや pornește de la treapta joasă A, o coboară, apoi o înalță pe B, arătând că pentru B lucrul este cu atât mai adevărat. La partea cu 況んや〜をや nu se repetă predicatul, deci trebuie completat la traducere cu formula cu atât mai mult. Diferența o face priceperea de a vedea legătura dintre すら, 且つ și 況んや; tiparul apare des și la variante, și la partea scrisă. Nu lua încheierea をや drept întrebare.

不啻 se citește 啻だに〜のみならず și neagă îngrădirea pe care o aduce 啻, ca și 唯 sau 独, adăugând apoi ceva pe deasupra: nu numai atât, ci și. Deosebirea față de forma cu îngrădire 唯だ〜のみ se face mecanic, după prezența unui cuvânt negativ deasupra. La fel lucrează 非独 și 不唯. Aici se face diferența, iar scăparea din vedere a negației duce la pierderea sigură a punctului.

Tiparul 唯〜のみ, la fel cu 惟, 只 și 独, îngrădește întinderea faptei: doar atât și nimic mai mult. La transcriere se adaugă のみ la sfârșit, iar 耳, 已 și 爾 se citesc tot のみ când stau la sfârșitul frazei. Dacă deasupra apare 不 sau 非, tiparul se schimbă în cel cu adăugire, așa că fă-ți obiceiul de a căuta cuvântul negativ.