Testul comun de admitere la universitate (共通テスト): exersare generală

reliable înseamnă „pe care te poți baza / demn de încredere”, deci trustworthy este sinonimul. Vocabularul de la testul comun este verificat întotdeauna sub forma unei parafraze. Punctele se pierd atunci când te lași atras de cuvintele asemănătoare ca sunet relief sau rely și alegi altceva.

rise-rose-risen înseamnă „a crescut”. sharply (brusc, puternic) întărește direcția de creștere. Greșeala clasică este să confunzi forma de trecut rose cu floarea rose (trandafir) sau să alegi direcția opusă, decreased.

Cele două propoziții stau în contrast (ploua, și totuși ieșim), deci However este corect. La întrebările cu marcatori de discurs, stabilește mai întâi relația logică (cauză, contrast, adăugare) și răspunsul vine într-o clipă. Therefore marchează o legătură de cauză și efect, deci este greșit.

postpone = put off, „a muta la o dată ulterioară”. La testul comun se cer frecvent parafraze ale verbelor frazale. Sensul se schimbă complet după prepoziția care urmează lui put, deci țintește direct off. Confuzia cu put on este greșeala tipică.

get one free înseamnă „al doilea nu costă nimic”. La citirea materialelor, ia exact cifrele și cuvintele care exprimă condiția (free / half / off). Extinderea sensului la half (jumătate de preț) sau la all (totul) este capcana care te costă puncte.

sufficient = enough, „atât cât este nevoie”. Verifică un cuvânt abstract înlocuindu-l cu un sinonim simplu. Confuzia cu efficient (eficient, care lucrează fără pierderi), asemănător ca sunet, este greșeala clasică.

a quarter to seven înseamnă „cu 15 minute înainte de ora 7”, deci 6:45. to = înainte, past = după. Citirea lui „a quarter to” ca „7 și 15 minute” este cea mai mare sursă de puncte pierdute la prinderea cifrelor. Fixează direcția lui to și past și răspunde imediat.

annual înseamnă „care se întâmplă o dată pe an, în fiecare an”; rădăcina annu- înseamnă an. Dacă iei annual drept monthly sau daily, pierzi un set întreg de puncte când citești cât de des are loc ceva într-un anunț sau într-un tabel.

fall through înseamnă că un plan „se năruie, nu se mai concretizează”. Unfortunately arată direcția negativă. Restrângerea direcției răspunsului după cuvântul de evaluare de la începutul propoziției este o tehnică de economisit timp.

„Grăbește-te, altfel pierzi autobuzul”, deci otherwise. Imperativ + ( ) + rezultat este tiparul clasic pentru otherwise, care înseamnă „dacă nu faci asta”. Dacă pui therefore, care marchează o legătură de cauză și efect, sensul se destramă.

under 6 înseamnă „mai mic de 6 ani”, deci un copil de 6 ani nu este inclus și trebuie să plătească. În materiale, under / over / and up sunt capcane chiar la limită. Dacă citești că un copil de 6 ani intră gratuit, pierzi și întrebarea de calcul al tarifului care urmează.

half past eight înseamnă „30 de minute după ora 8”, deci 8:30. past înseamnă după. Interpretarea inversă a lui half past, ca „cu jumătate de oră înainte de 8”, este greșeala tipică la prinderea cifrelor.

far from + adjectiv este o negație puternică, „deloc …”. Traducerea literală a lui far prin „departe” și citirea propoziției ca pozitivă este cea mai mare capcană. Memorează far from = not at all și poți decide imediat.

would rather A than B înseamnă „vreau să fac A mai degrabă decât B”, iar aici A este stay home. Greșeala clasică este să citești partea de după than (B = go out) ca fiind ceea ce preferă vorbitorul. Fixează astfel: ceea ce vine înainte este ceea ce vrei.

3 studenți×1000＋2 adulți×1500＝6000 de yeni; sunt 5 persoane, deci reducerea de grup este 200×5＝1000 de yeni → 5000 de yeni. Sunt necesare două verificări: dacă este îndeplinită condiția „5 persoane sau mai multe” și apoi scăderea reducerii pentru fiecare persoană. Dacă uiți reducerea, obții 6000 de yeni (pierderea clasică de puncte).

În forma canonică y=(x-p)^2+q, vârful este (p, q). Deoarece termenul este (x-2)^2, abscisa este +2. Cea mai frecventă greșeală este inversarea semnului și răspunsul (-2,3). Reține că p este valoarea din paranteză cu semnul schimbat.

Numerele pare sunt 2, 4 și 6, adică 3 cazuri împărțite la toate cele 6 cazuri ＝1/2. Greșeala este să uiți să pui numărul total de cazuri (6) la numitor și să răspunzi 1/3. Numără mai întâi întregul spațiu de evenimente.

3!＝3×2×1＝6 moduri. O „aranjare”, în care ordinea contează, se calculează cu factorialul. Greșeala clasică este să răspunzi 3 moduri, adică chiar numărul de persoane. Stabilește de la început dacă întrebarea este despre permutări sau despre combinări.

Așezând cele 5 valori în ordine crescătoare, cea din mijloc este a 3-a ＝3. Media este (20)/5＝4, deci capcana este confuzia cu media 4. Diferența dintre medie, care este trasă de valoarea extremă 10, și mediană, care aproape nu este afectată, apare des.

Unghiul înscris este 1/2 din unghiul la centru, deci 120÷2＝60°. Cea mai frecventă greșeală este să răspunzi 120°, la fel ca unghiul la centru. Aplică imediat regula „unghiul înscris este jumătate din unghiul la centru”.

Aducerea la forma canonică dă y=(x-2)^2-3, deci minimul din vârf este -3. Capcana este să iei termenul liber 1 drept valoare minimă. Dacă parabola are ramurile în sus, ordonata vârfului este minimul.

(1/2)×(1/2)＝1/4. Este 1 caz din cele 4 posibile (stemă-stemă, stemă-ban, ban-stemă, ban-ban). Răspunsurile 1/2 sau 1/3 vin dintr-o numărare greșită a spațiului de evenimente. Pentru evenimente independente se ia produsul probabilităților.

C(5,2)＝(5×4)/(2×1)＝10 moduri. Greșeala clasică este confuzia cu aranjamentele P(5,2)＝20, la care ordinea contează. Dacă doar „alegi”, este vorba de combinări (se împarte la factorial).

sin30°＝1/2 și cos60°＝1/2, deci suma este 1. Cea mai frecventă greșeală este confuzia valorilor lui sin30° și sin60° (＝√3/2). Ține tabelul rapoartelor trigonometrice de bază fixat în minte.

Înlocuind x=1 în f'(x)=2x obținem 2. Capcana este să lași răspunsul sub forma funcției derivate 2x (valoarea derivatei într-un punct este un număr). Respectă ordinea: mai întâi derivezi, apoi înlocuiești.

Din a_n=a_1+(n-1)d obținem 2+3×(5-1)＝2+12＝14. Cea mai frecventă greșeală este să folosești n în loc de (n-1) și să obții 2+3×5＝17. Rația se adaugă de (numărul termenului - 1) ori.

Produsul scalar este suma produselor componentelor: 1×3+2×(-1)＝3-2＝1. O greșeală la înmulțirea componentei cu semn (-1) duce ușor la 5 sau la -1. Procedează mecanic: componentele x între ele plus componentele y între ele.

O primitivă a lui 3x^2 este x^3, iar [x^3](0→1)＝1-0＝1. Punctele se pierd dacă lași 3 ca și coeficient și răspunzi 3 sau dacă împarți la 3 și răspunzi 1/3. Merge repede dacă observi că în 3x^2→x^3 coeficientul și exponentul se anulează reciproc.

Vârful din x=1 dă minimul -1, iar maximul se află comparând capetele: x=0→0 și x=3→9-6＝3, deci maximul este 3. Greșelile sunt să iei valoarea din vârf -1 drept maxim sau să ignori domeniul și să lași valoarea să crească nelimitat. Când este dat un interval, compară întotdeauna capetele cu vârful.

Din f'(x)=3x^2-3＝0 obținem x=±1. Tabelul de variație arată un maxim local în x=-1, iar f(-1)=-1+3＝2 este valoarea maximului local. Capcana care face diferența este confuzia cu minimul local -2 din x=1. Punctul în care funcția trece de la creștere la descreștere, privind dinspre stânga, este maximul local.

演繹 (en'eki, deducția) merge „general → particular” (de exemplu: toți oamenii mor, prin urmare și el va muri). Este exact opusul lui 帰納 (kinou, inducția), care merge „particular → general”, așa că, dacă înveți direcția invers, citești greșit un eseu întreg. Memorează după direcția săgeții.

帰納 (kinou, inducția) merge „particular → general” (multe observații sunt transformate într-o lege). Este o pereche cerută frecvent împreună cu 演繹 (en'eki, deducția: general → particular). Cea mai frecventă greșeală este inversarea direcției.

Paradoxul, ca în zicala 「急がば回れ」 (isogaba maware, „dacă te grăbești, ia-o pe ocolite”), pare contradictoriu și totuși atinge un adevăr. Se confundă ușor cu o simplă greșeală sau cu contradicția însăși. Judecă după două elemente: „pare contradictoriu” plus „conține un adevăr”.

「をかし」 exprimă un simț estetic luminos și intelectual: „are farmec, este amuzant”. Contrastul cu 「あはれ」 (aware), o emoție liniștită și profundă, este cerut foarte des. Ține mereu cele două sentimente separate (luminos → をかし / profund → あはれ).

「ありがたし」 ＝ 有り難し ＝ „greu de existat, deci rar întâlnit”. Interpretarea în sensul modern de „mulțumire” duce la o citire greșită; este un cuvânt tipic al cărui sens vechi diferă de cel modern. Judecă după origine: „este greu ca așa ceva să existe”.

Dubla negație 「不…不…」 este o afirmație puternică: „trebuie neapărat să faci …”. Capcana este să conchizi în grabă că un șir de negații înseamnă o negație. Procedează mecanic: negație × negație ＝ afirmație puternică.

「ぞ・なむ・や・か」 se închid cu 連体形 (forma atributivă), iar 「こそ」 se închide cu 已然形 (forma realis). Închiderea lui なむ cu 已然形 este greșeala clasică. Memorează fiecare particulă împreună cu forma care încheie propoziția.

Când abstractizăm, aruncarea aspectelor inutile este 捨象 (shashou), iar extragerea trăsăturilor comune necesare este 抽象 (chuushou, abstractizarea). Cele două sunt cerute ca pereche. Capcana este să înțelegi termenul ca „a arunca totul”.

În limba veche 「うつくし」 înseamnă „drăgălaș, drag” față de lucrurile mici. Traducerea cu sensul modern „frumos” costă puncte; este un cuvânt reprezentativ al cărui sens s-a schimbat în timp. Dacă obiectul este un prunc sau un animal mic, ia-l ca „drăgălaș”.

「使・令・遣」 + persoană + verb este cauzativul, „a face pe cineva să facă”. Greșeala clasică este să iei aceeași formă drept pasiv. Când vezi un caracter cauzativ (使, 令), fixează sensul „a face să …”.

「けり」 exprimă trecutul („a făcut …”) și exclamația („ce … mai este!”). La sfârșitul unei waka este de obicei exclamație. Greșeala este confuzia cu perfectivele 「たり・り」. Distinge trecutul de exclamație după context: proză narativă, ori vorbire și waka.

敷衍 (fuen) înseamnă „a desfășura și a explica pe larg”. Este exact opusul rezumării (a scurta), deci ai grijă să nu le inversezi. 「つまり／要するに」 (pe scurt) este semnalul rezumatului, iar 「言い換えれば／例えば」 (cu alte cuvinte / de exemplu) este semnalul lui 敷衍.

「のたまふ」 este forma respectuoasă a lui 「言ふ」 (iu, a spune) și îl înalță pe cel care vorbește, adică pe autorul acțiunii. Rolul său este invers față de cel al modestului 「申す」 (mousu). Judecă după direcția respectului: limbajul respectuos îl înalță pe cel care face acțiunea, cel modest pe cel care o primește.

「未」 se citește 「いまだ…ず」 și înseamnă „încă nu …” (cu o nuanță de negație parțială). Lectura sa se confundă ușor cu 「将・且」 (masani … su, a fi pe punctul de a) și cu 「当」 (masani … beshi, a trebui). Memorează fiecare caracter citit de două ori împreună cu okurigana, ca pe un cuvânt care se citește de două ori.

Substantiv (体言, taigen) + 「なり」 dă aserțiunea „este …”. Aici cuvântul dinaintea lui, 「人」 (hito, om), este substantiv, deci este aserțiune. Dacă s-ar atașa la o 終止形 (formă conclusivă), ar fi de auzite sau de deducție, dar aici se atașează la un substantiv. Deosebirea aserțiunii de auzite după elementul de care se leagă (substantiv sau formă conclusivă) este punctul care face diferența.

H2O＝1×2＋16＝18, deci 1mol are 18g (aceasta este masa molară). Răspunsul 16, doar pentru O, sau 2, doar pentru H, arată că ai omis atomi. Adună fiecare masă atomică de câte ori indică indicele din formulă.

v＝v0＋at＝0＋2×3＝6 m/s. Greșeala clasică este confuzia cu formula distanței (½at^2＝9) și răspunsul 9. Reține separat: „viteza este at, distanța este ½at^2”.

Anticorpii (imunoglobulinele) sunt produși de plasmocite, care sunt limfocite B diferențiate. Limfocitele T atacă celulele infectate și dau comenzi, dar nu produc anticorpi. Confundarea acestei împărțiri a rolurilor este cea mai frecventă greșeală.

Greutatea este W＝mg＝2×9.8＝19.6 N. Greșelile sunt să scrii masa 2kg direct ca 2N sau să răspunzi 9.8N, care este doar g. Este masă × accelerație gravitațională, iar unitatea este N.

Ecuația fundamentală a undelor dă v＝fλ＝2×3＝6 m/s. Împărțirea (f÷λ sau λ÷f) dă 1.5 sau 0.67. Fixează: viteza este produsul dintre frecvență și lungimea de undă.

Acidul clorhidric este un acid tare, deci există mulți ioni de hidrogen și pH<7. Greșeala este confuzia cu neutru (7) sau cu bazic (>7). Reține de asemenea că valoarea pH-ului se schimbă cu concentrația și nu este întotdeauna 0.

În ADN perechile sunt A-T și G-C (complementaritate). Uracilul (U) este partenerul lui A în ARN, deci este greșit pentru ADN. Memorează ferm perechile A-T / G-C.

Legea lui Ohm dă V＝IR＝3×2＝6 V. Împărțirea dă 1.5 sau 0.67. Confirmă că V＝IR este un produs verificând unitățile (V=A×Ω).

11.2÷22.4＝0.5 mol. Înmulțirea cu 22.4 face valoarea prea mare. Fixează sensul: „volum ÷22.4 ＝ mol”. Poți verifica și intuitiv: jumătate din volum înseamnă jumătate din numărul de moli.

x＝½at^2＝½×2×2^2＝½×2×4＝4 m. Valoarea coincide întâmplător cu cea dată de formula vitezei (at＝4), dar dacă uiți să ridici t la pătrat obții 2, iar dacă pierzi ½ obții 8.

ADN→ARN este transcripția, iar ARN→proteină este translația. Inversarea ordinii (transcripție → translație) este o greșeală frecventă. ADN→ADN este replicarea. Distinge cei trei termeni urmărind fluxul.

O reacție exotermă eliberează căldură, iar entalpia sa scade, deci ΔH<0 (negativ). Greșeala tipică sub noua programă este să mergi după senzația din vechea programă, unde căldura de reacție era Q>0, și să alegi semnul pozitiv. Actualizează astfel: exoterm ＝ ΔH este minus.

Conform principiului lui Le Chatelier, echilibrul se deplasează în direcția care atenuează schimbarea aplicată, adică spre partea endotermă, care la o reacție exotermă este reacția inversă (spre stânga). Capcana este să ghicești intuitiv că merge spre dreapta, unde cresc produșii. Judecă după „direcția care anulează schimbarea făcută”.

Din x＝½gt^2 avem x∝t^2, adică t∝√x. Dacă distanța se dublează, timpul devine de √2 ori mai mare. Cea mai frecventă greșeală este să-l faci de 2 ori, la fel ca distanța. Desfacerea unei relații pătratice cu ajutorul radicalului este ideea-cheie la acest tip de întrebare de raționament.

U＝½kx^2＝½×100×(0.1)^2＝½×100×0.01＝0.5 J. Dacă pierzi pătratul lui x sau factorul ½, obții 5 sau 1. Calculează întâi 0.1 la pătrat ＝0.01 și nu uita ½ — asta face diferența.

Cele trei principii sunt suveranitatea poporului, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și pacifismul. Suveranitatea aparține poporului, iar „suveranitatea împăratului” este ideea Constituției Imperiului Japoniei, deci nu este inclusă. Diferența privind titularul suveranității între vechea și noua constituție este cerută des.

Cele trei obligații sunt plata impozitelor, munca și asigurarea educației copiilor. Votul este un drept, nu o obligație. Capcana este confundarea drepturilor cu obligațiile.

Cald tot anul și cu ploi abundente înseamnă clima ecuatorială, de pădure tropicală umedă (Af). Clima mediteraneeană este exact opusul, cu veri secetoase și ierni ploioase. Deosebește-le după repartiția precipitațiilor pe anotimpuri și nu le confunda cu zona aridă sau cu cea polară.

Transformarea din 1868 (primul an Meiji) este Restaurația Meiji. Se confundă ușor cu Reforma Taika din 645, pentru că șirurile de cifre seamănă. Leag-o de an: „1868 ＝ Restaurația Meiji”.

Sediul ONU este la New York. Geneva, unde se află Oficiul ONU de la Geneva și OMS, și Paris, unde se află UNESCO, sunt capcanele. Organizează-ți corespondența dintre marile organizații internaționale și orașe.

Curbele de nivel dese înseamnă că altitudinea se schimbă mult pe o distanță orizontală scurtă, adică o pantă abruptă. Cu cât distanța dintre ele este mai mare, cu atât panta este mai lină. Dacă înveți invers, dese ＝ lină, pierzi puncte la citirea hărților topografice.

Totalul valorii adăugate ＝ PIB. IPC este un indicator al nivelului prețurilor și înseamnă altceva. Separă-le după rol: „mărimea producției ＝ PIB”, „prețurile ＝ IPC”.

Primul Război Mondial a început în 1914 și s-a încheiat în 1918. Cifrele se confundă ușor cu 1939, începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și cu 1904, Războiul ruso-japonez. Memorează-le în pereche: „primul 14-18 / al doilea 39-45”.

Legislativ ＝ Dieta, executiv ＝ Cabinetul, judecătoresc ＝ instanțele. Cel care „face legile” este Dieta. Greșeala este confuzia cu Cabinetul, care le pune în aplicare. Fixează fiecare dintre cele trei puteri împreună cu funcția ei.

Când cererea > oferta (mulți vor marfa, iar marfa este puțină), prețul crește. Invers, când oferta este excedentară, prețul scade. Greșeala clasică este să încurci care dintre cerere și ofertă este mai mare cu direcția în care se mișcă prețul.

Meridianul orei standard a Japoniei este cel de 135 de grade est și trece prin Akashi. Se confundă ușor cu capitala, Tokyo, dar Tokyo se află la aproximativ 140 de grade est. Memorează ferm „Akashi ＝ 135 de grade”.

Zidul Berlinului a căzut în 1989 și a devenit simbolul sfârșitului Războiului Rece dintre Est și Vest. Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991, într-un an diferit (aceasta este capcana). Ține ordinea clară: căderea Zidului (1989) → destrămarea URSS (1991).

Instanța de ultim grad, care deține puterea finală de control al constituționalității, este Curtea Supremă (dreptul de control al constituționalității). Rolul său diferă de cel al Dietei, care legiferează, și de cel al Cabinetului, care administrează. Fixează „gardianul Constituției ＝ Curtea Supremă”.

PIB real ≒ PIB nominal ÷ nivelul prețurilor. Dacă întreaga creștere nominală provine din creșterea prețurilor, PIB-ul real, care măsoară cantitatea, rămâne pe loc. Capcana este să citești o creștere nominală direct ca pe o creștere economică. „Real” înseamnă cu variația prețurilor eliminată.

Sunt necesari mai mulți yeni pentru a obține 1 dolar, ceea ce înseamnă că valoarea yenului a scăzut: yen slab. Un yen slab face produsele japoneze mai ieftine în străinătate, deci favorizează exportul, în timp ce importurile se scumpesc. Cea mai mare capcană este să iei intuitiv un număr mai mare drept yen puternic. Judecă după „cu cât sunt mai mulți yeni pentru 1 dolar, cu atât yenul este mai slab”.

Cu ponderile pozițiilor 8, 4, 2 și 1: 8+0+2+1＝11. Dacă greșești ponderile, obții 13 sau 7. Așază puterile lui 2 de la dreapta spre stânga, 1, 2, 4, 8 …, și adună-le.

6＝4+2＝110 (1 la poziția lui 4, 1 la poziția lui 2, 0 la poziția lui 1). Confuzia cu 5 (101) sau cu 4 (100) este greșeala. Împărțind repetat la 2 și citind resturile de jos în sus obții tot 110.

AND înseamnă „și”, iar ieșirea este 1 numai când toate intrările sunt 1. „Cel puțin una este 1” este condiția pentru OR (disjuncție logică) și reprezintă capcana. Învață-le în pereche: AND ＝ toate 1, OR ＝ oricare 1.

În hexazecimal, A, B, C, D, E și F sunt 10, 11, 12, 13, 14 și 15, deci A este 10. Confuzia cu F ＝ 15 sau cu B ＝ 11 este greșeala. Pornește de la „A=10” și numără mai departe în ordine.

Navigarea pe web folosește HTTP/HTTPS. SMTP este pentru trimiterea e-mailurilor, POP pentru primirea lor, iar FTP pentru transferul de fișiere. Punctele se pierd când încurci ce protocol corespunde fiecărei utilizări.

Cele trei structuri de bază sunt secvența, ramificarea și repetiția, iar repetarea este iterația. Rolul ei este diferit de cel al ramificării, care alege prelucrarea în funcție de o condiție. Distinge-le astfel: „a repeta ＝ repetiție (buclă)”, „a alege după o condiție ＝ ramificare”.

O tendință crescătoare, în care o mărime crește odată cu cealaltă, înseamnă corelație pozitivă; o tendință descrescătoare înseamnă corelație negativă. Faptul că o corelație nu înseamnă neapărat cauzalitate este de asemenea o capcană frecventă.

Ceea ce determină în mod unic o linie este cheia primară, iar ceea ce leagă tabelul de un alt tabel este cheia externă. Confundarea celor două roluri este greșeala clasică. Identific-o după „fără duplicate, niciodată goală ＝ cheia primară”.

101(=5)+11(=3)＝8＝1000 în binar. Dacă aduni ca și cum numerele ar fi zecimale, obții 112, iar dacă uiți transportul, obții 110. Trecerea o dată în zecimal pentru verificare este calea sigură.

IPv4 folosește 32 de biți (8 biți × 4 grupuri, de exemplu 192.168.0.1). 128 de biți înseamnă IPv6. Greșeala este confuzia dintre cei 8 biți ai unui grup și cei 32 de biți ai adresei întregi.

2^8＝256. Cele mai frecvente greșeli sunt să iei chiar numărul de biți, 8, drept număr de valori sau să deplasezi exponentul cu o unitate și să răspunzi 2^7＝128 ori 2^9＝512. Fixează „n biți ＝ 2 la puterea n posibilități”.

Alegerea prelucrării care se execută în funcție de o condiție este ramificarea (selecția). Este diferită de repetiție, care execută de mai multe ori aceeași prelucrare. Judecă imediat: „dacă … atunci / altfel” este semnul ramificării.

Adunând succesiv 1+2+3+4+5 obții 15. Dacă afișezi doar ultimul kazu (5), obții 5, iar dacă iei greșit intervalul ca 1 până la 4, obții 10. La o buclă, verifică valoarea inițială, valoarea finală și pasul și urmărește efectiv numerele (fă trasarea).

Coeficientul de corelație ia valori de la -1 la 1, iar 0.9, apropiat de +1, înseamnă o corelație pozitivă puternică. Totuși, corelația nu implică cauzalitate (poate acționa un al treilea factor). Concluzia grăbită „corelație ＝ cauzalitate” este pierderea tipică de puncte la secțiunea de utilizare a datelor, întărită începând din 2026.

x se dublează mereu: 1→2→4→8→16→32. Când x=16, condiția 16<20 este adevărată, deci corpul buclei se mai execută o dată și x=32, kaisu=5; apoi, cu x=32, condiția este falsă și bucla se încheie. Prin urmare kaisu=5. Capcana care face diferența este să te oprești la x=16 și să răspunzi 4. Urmărește atent momentul testării condiției (se face la începutul buclei).